O crimă înfiorătoare a avut loc la Constanța. Un bărbat în vârstă de 79 de ani a fost arestat preventiv după ce și-a ucis soția, pe care a sugrumat-o și a lovit-o cu pumnul în figură. El a încercat să păcălească anchetatorii și a inventat alte moduri în care s-ar fi rănit.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a transmis, miercuri, că procurorii au început urmărirea penală față de un bărbat de 79 de ani pentru comiterea infracțiunii de violență în familie sub forma infracțiunii de omor.
„În dimineața zilei de 23 august 2022, în jurul orelor 04.00-05.00, în locuința familiei din municipiul Constanța, în cursul unui conflict conjugal, inculpatul a ucis-o pe soția sa, M.S., în vârstă de 79 de ani, pe care a sugrumat-o și a lovit-o în mod repetat cu pumnul în figură, astfel că i-a provocat leziuni grave craniene și cervicale incompatibile cu viața”, se arată în comunicat.
Sursa citată menționează că bărbatul a povestit inițial anchetatorilor că soția sa s-ar fi lovit singură peste față sau că a căzut din pat.
„În cursul investigațiilor inculpatul a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, invocând că victima s-ar fi lovit singură cu pumnii peste față sau că a căzut din pat ori cu gâtul pe spătarul unui scaun. După ce el însuși a sunat la 112 și a anunțat că soția sa nu se simte bine, când personalul ambulanței a constatat existența de numeroase leziuni de violență în zona extremității cefalice a victimei, inculpatul a oferit explicații incoerente și puerile, încercând să fie exonerat de răspundere penală pentru prezumtiva faptă de violență în familie”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, după care a fost prezentat Tribunalului Constanța care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.