„Este ciudat cum sunt tratați oamenii de afaceri români, în special cei care nu au colaborat cu Securitatea. Țiriac a ajuns cetățean maghiar cedând Ungariei turneul de tenis al României pe 20 de milioane de dolari, către Viktor Orban. Eram cum Marius Vizer și am asistat la acea vânzare, a venit și cetățenia. Ba chiar a avut o perioadă în care își scria numele Țiriac cu „TZ”, că dădea bine. L-am analizat pe Țiriac și am priceput cum alți octogenari din umbră, foști securiști, au prosperat de-a lungul timpului. Au sacrificat România pentru interesul lor pentru că aveau informații despre ceilalți și îi puteau șantaja. Ei avut această posibilitate încă din anii 1990. Țiriac a avut sarcina să-l spioneze pe Ion Gheorghe Maurer, juca tenis cu acesta. Acest „modus operandi” al lor le-a dat ocazia să facă afaceri la care alții nici nu visau. În 1990, Țiriac a primit de la Petre Roman 10 spații comericale de câte 1.500 de metri pătrați în care a deschis câteva mall-uri, pe o chirie de 15 bani pe metru pătrat. Nu puteam să pricem de ce a refuzat propunerea de premier, dar m-a enervat tot timpul să se afle în fruntea afaceriștilor români unul care nu își ține banii în România”, a declarat Cozmin Gușă la emisiunea ROMÂNIA SUVERANĂ.
„Am publicat acum o săptămână angajamentul de colaborator al Securității al lui Ion Țiriac, semnat de către acesta în 1963, când avea 24 de ani, sugerând în mod argumentat că miliardarul ar fi astfel cel mai vechi securist în viață. După ce s-a ascuns de presă nevrând să confirme autenticitatea documentului, ieri octogenarul n-a mai avut ce face, fiind la un eveniment public, și a confirmat că angajamentul este real (Ion Țiriac, despre angajamentul de colaborator al Securității: „Treburile astea erau raportate. Şi apoi, ghici ciupercă ce-i, a apărut dosarul că eram «Ţiţi Vivilică»” (gsp.ro)). \"\"Rumânul\"\" Țiriac a încercat să bagatelizeze tărășenia făcând câteva glumițe pe care le-a priceput doar el, dar au râs și câțiva jurnaliști preocupați să-l curețe de scame, oricum a mărturisit că-i dădea în primire Securității pe liderii străini cu care se întâlnea sau juca tenis, deci nici într-un caz nu a dat dovadă de \"\"rea voință\"\", așa cum menționau documentele Securității în 1966, atunci când l-au conspirat pe informatorul Țiriac, alias Titi Ionescu. Despre faptul că avea sarcini de monitorizare operativă asupra lui Ilie Năstase încă nu a zis nimic. Și nici despre faptul că, după ce a fost bine conspirat de Securitate, a locuit practic împreună cu familia prim-ministrului comunist de la acea vreme, Ion Gheorghe Maurer, cu care juca tenis în fiecare dimineață, apoi tânărul și virilul Țiriac lua micul dejun la vilă și rămânea prin casă ca s-o ajute pe doamna Maurer să facă menajul. Atât de mult i-a plăcut acea vilă de stat din \"\"Primăverii\"\" lui Țiriac, încât după 1990 a căpătat-o pe bani de nimic prin semnătura lui Petre Roman, acolo locuiește și azi, a fost tot timpul vecin cu foștii președinți ai României, azi cu Iohannis.
Știu multe despre Țiriac, inclusiv de la foști șefi din Securitate sau din serviciile secrete post 1989, ce-l aveau în coordonare, m-am interesat despre el pentru că nu pricepeam bine originea averii sale acumulată mai ales pe spatele statului român, dar am fost curios mai ales în urma unei întâmplări electorale, căreia i-a venit vremea s-o povestesc. În toamna lui 2009 coordonam la nivel strategic campania lui Mircea Geoană la prezidențiale și, deși stăteam bine în sondaje, mai multe evenimente ciudate m-au convins că trebuie să dăm o lovitură mare dacă vrem să câștigăm. Bătălia se ducea contra lui Băsescu, dar nu ne mai puteam baza în turul doi pe toate voturile lui Crin Antonescu, pe care un consultant plătit de oamenii lui Coldea îl zăpăcise complet, iar Antonescu îl înjura zilnic și cumplit pe Geoană, într-o operațiune menită să incompatibilizeze electoratele PSD și PNL. În plus, în ciuda faptului că fusesem în vizită la Casa Albă pentru ca să cer sprijin și să reclam viitoarea fraudare, vizibilă deja prin pregătirile de rigoare, Statul Paralel al lui Băsescu își vedea de treabă și era de bănuit un furt de cca 4-6 procente în ziua votului. Geoană era în tandem pentru turul doi cu Klaus Iohannis, ce urma să fie impus prim-ministru din partea liberalilor, era o soluție bună ce asigura după calculele sociologice o victorie la 5-7 procente peste scorul lui Băsescu, deci nesigură însă în condițiile furtului aproximat mai sus. Atunci eu am avut ideea să dăm o lovitură prin înlocuirea lui Iohannis cu Ion Țiriac, lucru pe care l-am agrementat doar cu Geoană, într-o discuție în șoaptă într-un ungher al casei sale, discuție pe care o vroiam secretizată de monitorizarea oamenilor lui Coldea. Am convenit să nu comunicăm nimănui strategia (echipa de campanie de la partid era coordonată în tandem de Dragnea și Hrebenciuc, deci colaboraționistă cu sistemul lui Băsescu, așa cum s-a dovedit ulterior), eu l-am sunat pe Țiriac spunându-i că vreau să discutăm o afacere, iar seara m-am dus la întâlnire, fix la vila din Primăverii pe care am menționat-o mai sus. Mă bazam că Țiriac va accepta, mai ales că Băsescu și-ai săi îl hăituiau în acea vreme pe Ion Ion Țiriac, fiul său, cu pericol de arestare și condamnare. Nu detaliez discuția, care a fost destul de lungă și constructivă, dar am insistat în principal pe atragerea de capital financiar extern de care ar fi capabil Țiriac din postura de prim-ministru, dar și pe faptul că o asemenea lovitură de imagine dată pe final de campanie ne-ar duce la un avans de 10-15 procente în fața lui Băsescu, imposibil de surmontat prin fraudare. Țiriac nu a zis nu, dar mi-a zis să-i dau timp de gândire 24 de ore. Eu am insistat să mai stăm să discutăm în plus ca să decidem în acea seară, spunându-i că e periculos având în vedere monitorizarea Statului Paralel și presiunile previzibile, deci că trebuie să acționăm urgent, mai facem o întâlnire în trei și cu Mircea Geoană, ce aștepta să-i comunic acceptul de principiu pentru a veni și el la discuție, iar dimineața următoare candidatul Geoană va anunța public noul tandem. Am mai stat de vorbă încă vreo oră cu Țiriac, dar nu l-am convins ca să fim atât de operativi pe cât aveam nevoie, și-am convenit că-mi va da răspunsul la o nouă întâlnire în ziua următoare. Plecând de la el, l-am anunțat pe Geoană că trebuie să așteptăm până a doua zi, dar l-am și apelat securizat (credeam eu...) pe un prieten comun, în care Țiriac avea mare încredere, iar acesta s-a mobilizat la rândul său să încerce să-l convingă pe miliardar să accepte.
Răspunsul de-a doua zi a lui Țiriac a fost un refuz sec, neargumentat de data asta, iar finalul cu victoria de o noapte a lui Mircea Geoană, răsturnată de frauda dovedită între timp, îl cunoașteți. Una dintre explicațiile pentru refuzul lui Țiriac, explicații pe care le-am tot căutat în anii următori, este documentul angajamentului la Securitate, despre care eu credeam în 2009 că nu există, dar se afla în mod sigur în posesia oamenilor lui Băsescu, care în mod sigur l-au folosit și-atunci pentru șantaj”, a mai spus Cozmin Gușă.
