Volkswagen AG va opri temporar producția la majoritatea fabricilor sale din Europa, începând de vineri, ca răspuns la extinderea pandemiei de coronavirus, au declarat pentru DPA surse din Consiliul Angajaților grupului german.
Decizia celui mai mare producător auto global ține seama de angajații a căror activitate se desfășoară "umăr la umăr", pe liniile de asamblare, ceea ce este în contradicție cu reglementările Guvernului german privind distanțarea socială, susțin sursele.
"Pandemia de coronavirus ne va supune unor dificultăți financiare și operaționale necunoscute", a avertizat Herbert Diess, directorul general al grupului auto german, la prezentarea rezultatelor Volkswagen din 2019.
Conferința de presă s-a desfășurat online, compania cu sediul la Wolfsburg dorind să evite un eveniment extins din cauza riscului răspândirii epidemiei. Aceasta provoacă dificultăți semnificative pentru VW, ca urmare a impactului asupra lanțului global de aprovizionare și cererii de mașini pe piețele sale auto cheie, scrie Agerpres.