Actual· 1 min citire

Consilierul personal al primarului Andrei Chiliman și fostul trezorier al PNL, reținuți de DNA

Consilierul personal al primarului Andrei Chiliman și fostul trezorier al PNL, reținuți de DNA

Consilierul personal al primarului Andrei Chiliman și fostul trezorier al PNL, reținuți de DNA

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 iun. 2015, 07:42

Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, și fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu au fost reținuți, joi noapte, de procurorii DNA Ploiești, ei fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență.

Procurorii anticorupție au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele Ioanei Costescu și al lui Vlad Moisescu, în urma audierilor de la sediul DNA Ploiești, potrivit Mediafax.

La fel ca și primarul Andrei Chiliman și consilierul local Ion Brad, Costescu și Moisescu vor fi duși la Câmpina, în arestul Poliției Județene Prahova.

Cei patru vor fi prezentați, vineri, instanței supreme cu propunere de arestare preventivă.

Anterior, primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, și consilierul local liberal Ion Brad au fost reținuți de procurori, cei doi fiind scoși în cătușe din sediul DNA Ploiești.

La ieșirea din sediul DNA, Chiliman a spus că nu comentează ”în niciun fel” acuzațiile aduse de procurori.

Totodată, întrebat dacă i s-au cerut bani pentru PNL, Chiliman a răspuns negativ.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News