Conducerile PSD și PNL se reunesc, joi, pentru a definitiva lista comună la alegerile europarlamentare și candidații la sectoarele Capitalei, după ce în urmă cu o zi au anunțat candidatul la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitatului Universitar. Liberalii se reunesc de la ora 15.00 în Biroul Politic Național, în timp ce social-democrații au Consiliul Politic Național, de la aceeași oră, la Palatul Parlamentului. Discuții au avut loc și miercuri, liberalii având o ședință internă la Vila Lac, pentru definitivarea candidaților la alegerile din 9 iunie.
Cele două partide trebuie să definitiveze ista comună a PSD și PNL pentru alegerile europarlamentare. Deocamdată, în conformitate cu anunțul liderului PSD Marcel Ciolacu potrivit căruia lista PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare va fi deschisă de o femeie independentă politic, singura certitudine este că acest loc va fi ocupat de Ramona Chiriac, fosta șefă a Reprezentanței Comisiei Europene în România, care a și renunțat deja la funcție.
Celelalte 10 locuri considerate eligibile ar urma să fie ocupate alternativ de câte un reprezentant al celor două partide ale coaliției, locul al doilea revenind unui social-democrat.
Și PSD și PNL au pregătite liste de candidați pentru aceste locuri, însă nu este certă încă ordinea acestora pe lista finală comună, iar lucrurile se complică după ce va trebui luată în calcul și Gabriela Firea care, după ce a ratat candidatura pentru Primăria Capitalei, va dori un loc eligibil pe lista pentru Parlamentul European.
Conform variantelor vehiculate până acum, lista PSD îi includea, în ordine, pe Mihai Tudose, Claudiu Manda, Vasile Dîncu, Victor Negrescu, Maria Grapini, Dragoș Benea, Simona Bucura-Oprescu, Titus Corlățean.
Lista liberalilor îi are în componență pe Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Siegfried Mureșan, Adina Vălean, Alina Gorghiu, Daniel Buda, Vasile Blaga.
Dacă pentru locurile eligibile se aplică prinicpiul ”unu la unu”, după poziția a 11-a, locurile ar urma să fie ocupate după principiul ”doi la unu”, doi reprezentanți ai PSD fiind urmați de un liberal, potrivit negocierilor dintre cele două partide.
Tot în ședințele de joi se așteaptă o decizie finală privind candidații la sectoarele Capitalei.
În urma deciziilor din coaliție, prin care ambele partide vor susține aceeași candidați la alegerile locale, PNL ar urma să aibă candidați la Primăria Sectorului 1 și la Primăria Sectorului 6, unde actualul primar, Ciprian Ciucu, dorește încă un mandat de primar. În cazul Sectorului 1 este vehiculat numele liderului de filială, deputatul George Tuță.
PSD va numi candidați la Sectorul 2 și Sectorul 5, iar la sectoarele 3 și 4 vor fi susținuți de către coaliție acualii edili, Robert Negoiță și Daniel Băluță.