În trecut, haina îl făcea cu adevărat cunoscut pe om, după un cod riguros. Costumul se schimba odată cu vârsta și transmitea informații despre vârsta și starea civilă a celui care-l îmbrăca.
Îmbrăcămintea unui flăcău pare un pom în floare, la fiecare dintre răscrucile vieții pierde din podoabe, pentru a ajunge la bătrânețe simplu și auster ca un trunchi în perioada iernii, scrie alba24.ro.
Piesele fundamentale ale portului femeiesc sunt cămașa lungă sau cămașa scurtă (spătoiul, spăcelul, ia) și poalele, ambele de culoare albă. Pe fundalul poalelor se proiectează „zadia“ sau „zăpregul“ din lână colorată, în funcție de vărsta purtătoarei (roșu-fetițe, albastru-fete, fumuriu-neveste negru-bătrâne).
Cămașa lungă a constituit o notă etnoculturală caracteristică nu numai Munților Apuseni, ci întregului port femeiesc tradițional, apreciază etnograful Adriana Țuțuianu. Este vorba de un decor brodat, de o înaltă valoare tehnică și artistică, constând din cusături desfășurate pe muchiile cutelor (urzit pe crețuri), transpuse într-o serie ornamentală geometrică („iei trei fire lași trei fire“). În secolele XVII-XIX acest decor acoperea întreg „ciupagul“ (pieptul) cămășii, începând de sub gulerul-bentiță brodat prin acele puncte de cusut pe dos sau prin cele urzit pe fir.
"De remarcat este exprimarea cromatică a diferențelor de vârstă și stare civilă: portocaliu (fetițe) roșu deschis (fete), roșu înfocat (neveste tinere), roșu închis sau albastru (neveste), albastru închis sau negru (bătrâne)“, apreciază Adriana Țuțuianu.
VEZI GALERIA FOTO AICI.
