Actual· 1 min citire

Clipul trupei Taxi, "Despre smerenie", a fost scos de pe Youtube. Ce urmează

Clipul trupei Taxi, "Despre smerenie", a fost scos de pe Youtube. Ce urmează

Clipul trupei Taxi, "Despre smerenie", a fost scos de pe Youtube. Ce urmează

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 apr. 2016, 14:25

Trupa Taxi a scos de pe Youtube clipul piesei "Despre smerenie" pentru a respecta dorința lui Grigore Leșe, care nu a mai dorti să apară în videoclip.

"Respectăm decizia domnului Grigore Leșe de a se retrage din videoclipul „Despre smerenie". Drept care retragem videoclipul de pe YouTube. Vom reveni - după Paște - cu o variantă în care domnul Leșe nu va mai fi inclus. Dorim să vă asigurăm că nu ne retragem, nu ne răzgândim. Credem cu tărie în „Despre smerenie" și vom reveni - cu siguranță - cu noua variantă a videoclipului", anunță trupa Taxi pe pagina de Facebook.

După lansarea videoclipului și apariția comentariilor dezaprobatoare din partea internauților, artistul popular Grigore Leșe și-a exprimat dorința să nu mai apară în videoclip.

"Eu m-am dus la o înregistrare cu Taxi, crezând că este vorba despre spiritualitate și nicio clipă nu am știut că este un clip împotriva construcției catedralei. Eu îmi văd de muzica mea, eu am fost botezat într-o biserică de lemn, am aceste date, din familie. Nu am nimic împotriva construcției Catedralei. Eu am crezut că este un clip despre biserici, despre lemn, despre credință."

Trupa Taxi a rspuns într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook că Grigore Leșe a primit un e-mail cu textul piesei și lista vedetelor care și-au dat acordul să apară în videoclip.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News