Actual· 2 min citire

Ciucă, la Brașov: Vrem să facem în PNL o școală a performanței administrației locale. Ce MESAJ le-a transmis aleșilor locali

Nicolae Ciucă / Foto: Facebook

Nicolae Ciucă / Foto: Facebook

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 mai 2022, 18:16

Președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, le-a solicitat, joi, primarilor liberali cu succese consolidate în ceea ce privește derularea proiectelor europene să împărtășească din experiența lor. "Vrem să răspândim astfel bunele practici ale guvernărilor locale liberale de succes peste tot acolo unde se vrea. (...) Vrem să facem în PNL o școală a performanței administrației locale. Sunt mulți care au proiecte mature, avansate. Trebuie să fie sprijiniți să le ducă la capăt de către cei cu experiență care au reușit deja, care au găsit deja soluții", a afirmat Ciucă, la reuniunea Ligii Aleșilor Locali PNL, care se desfășoară la Poiana Brașov.



În context, remierul a salutat inițiativa "Mapa primarului", susținând că aceasta arată că PNL dă tonul în administrația locală performantă.

"Avem de absorbit fonduri europene (...) în anii ce vin, pe cadrele financiare multianuale, PNRR și avem fonduri asigurate din Programul național 'Anghel Saligny'. Este o oportunitate excepțională pe care (...) nu ne permitem să o risipim. Avem nevoie de eficiență cât mai mare în capacitatea de administrare a fondurilor europene, avem nevoie de descentralizare și mai presus de toate avem nevoie de implicarea dumneavoastră și de experiența dumneavoastră pe care să o împărtășiți", a spus Ciucă, citat de Agerpres.

El a precizat că Alba și Cluj sunt "adevărate modele de administrație locală performantă": "Dacă sunt obstacole, acestea trebuie înlăturate cât mai curând de Guvern, iar dacă sunt legi care trebuie modificate atunci trebuie acționat la fel de rapid".

Președintele PNL  a mers chiar mai departe și le-a transmis aleșilor locali liberali că alegerile trebuie câștigate.

"Avem nevoie să convingem, avem nevoie să câștigăm alegerile, avem nevoie să guvernăm. Faptul că suntem la guvernare, că președintele țării provine din PNL (...) vi se datorează în mare măsură dumneavoastră, primarilor PNL", a afimat Ciucă.

La Liga Aleșilor Locali participă 917 liberali, potrivit prim-vicepreședintelui PNL Gheorghe Flutur.

Liberalii se vor reuni, vineri, tot la Poiana Brașov, în Consiliul Național, unde urmează să aibă loc alegeri pentru funcțiile de secretar general al PNL, prim-vicepreședinte în domeniul strategiilor politice și vicepreședinte în domeniul apărării și siguranței naționale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News