Actual· 2 min citire

Circulație întreruptă pe DN 6, după ce o cisternă și un TIR surprinse de aluviuni au blocat șoseaua

Circulație întreruptă pe DN 6, după ce o cisternă și un TIR surprinse de aluviuni au blocat șoseaua

Circulație întreruptă pe DN 6, după ce o cisternă și un TIR surprinse de aluviuni au blocat șoseaua

Publicat15 sept. 2014, 22:54
SursăMediafax

Circulația rutieră pe DN 6, între Drobeta Turnu Severin și Orșova, este blocată luni seară, după ce un TIR și o cisternă au fost surprinse de aluviunile căzute de pe versanți, acestea blocând ambele sensuri de mers.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, Nicolae Lohon, incidentul s-a petrecut luni seară, în dreptul viaductului Vârciorova, dintre Drobeta Turnu Severin și Orșova, când cabina unei cisterne încărcate cu bitum și un TIR au fost surprinse de aluviunile de pe versanți, acestea fiind împinse de pe sensul de mers, în parapet și blocând drumul pe ambele sensuri de mers.

În urma incidentului, TIR-ul a rămas imobilizat, iar capul-tractor al celuilalt ansamblu de vehicule este suspendat deasupra malului, prins de cisternă.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de polițiști care au solicitat intervenția unor utilaje pentru degajarea drumului, întrucât cisterna riscă să cadă peste calea ferată.

Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că intervenția ar putea dura aproximativ două ore, timp în care circulația rutieră este blocată.

Aceeași sursă a mai precizat că peste 300 de pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră sunt mobilizați, în noaptea de luni spre marți, în municipiul Orșova și în Eșelnița pentru îndepărtarea efectelor inundațiilor, în principal de pe arterele de circulație care sunt acoperite cu mâlul adus de aluviuni.

Totodată, patru familii din comuna Eșelnița au fost evacuate, luni seară, oamenii fiind cazați la Primăria Eeșlnița întrucât locuințele lor sunt în pericol de a fi luate de ape, în zonă precipitațiile fiind în continuare abundente.

În cursul serii de luni, circulația pe DN6, între Orșova și Valea Cernei a fost deschisă de către polițiști, după ce apa de pe carosabil s-a scurs.

Probleme sunt în continuare pe DN 57, între Orșova și Eșelnița, zonă unde se circulă cu restricții.

În județul Mehedinți, potrivit reprezentanților Sistemului de Gospodărire a Apelor Române, în ultimele 24 de ore precipitațiile au depășit 100 de litri pe metrul pătrat.

Mai multe râuri din Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți sunt sub cod portocaliu de inundații, până marți, la ora 14.00, potrivit unei avertizări a Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Sediul Finanțelor Publice Orșova și zeci de gospodării din Mehedinți au fost inundate, luni dimneață, în urma ploilor abundente.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News