Cei mai mari zece proprietari de oi din România au împreună circa 50.000 de animale cu o valoare cumulată de 5 milioane de euro, potrivit ZF.ro.
„Viitorul în creșterea oilor sunt fermele de mari dimensiuni ca în străinătate. O oaie aduce în fiecare an încasări din lapte și din vânzarea mieilor de aproximativ 100 euro din care rămân profit 20-30 euro", explică Alexandru Pelei (42 de ani), unul dintre primii zece proprietari de ovine din România, cu un efectiv de 4.800 de capete.
Cel mai mare proprietar de ovine din România este Dumitru Andreșoi din Hunedoara (6.700 oi), Dumitru Gavrilă din Tulcea (5.000 oi) și Mihăiță Caratană din Constanța (4.900 oi).
Pe piața zootehnică locală o oaie se tranzacționează pentru prețuri cuprinse între 80 și 120 euro în funcție de rasă. În ultimii trei ani, primii zece proprietari de ovine din România și-au majorat cu circa 20% efectivele pe fondul majorării contractelor pentru livrarea de lapte procesatorilor, dar și ca urmare a cererii de animale la export.
Cererea din regiune și cea din Orientul Mijlociu i-a făcut pe proprietari să își direcționeze animalele către porturi, iar România a ajuns primul exportator de ovine din UE cu încasări anuale de 150 mil. euro și o cotă de piață de 50%. Economia locală deține și a patra „turmă" de ovine din UE, cu un total de circa 9 milioane de capete.