Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a declarat miercuri, la Târgu Mureș, că procentul celor care se salvează în urma consumului de droguri este sub 5%.
„Campania ‘Fără bariere – TOT Adevărul Despre Droguri’ este un proiect prin care ne propunem conștientizarea tinerilor cu vârsta între 14 și 35 de ani cu privire la consecințele consumului de droguri și nu numai și a altor forme de adicție (…). Din păcate, procentul celor care se salvează, a consumatorilor de droguri, este sub 5%, doi-trei și un pic la sută. Și așa cum și-au expus și astăzi viața Rafa și cu Sebi, marea majoritate a prietenilor lor nu mai sunt în viață sau cei care sunt în viață, sunt după gratii acum. Pentru că dependența este atât de puternică încât ajungi să faci orice pentru a-ți cumpăra acele droguri. Și faptul că ei au fost de acord să vină să-și expună viața, nu este ușor să facă acest lucru”, a declarat presei Natalia Intotero.
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a subliniat că tinerii care au acceptat să intre în această campanie doresc să-și împărtășească experiența pentru a avertiza asupra consecințelor nefaste ale consumului de droguri.
„Dar totuși au ales să facă expunerea vieților pentru a arăta tuturor tinerilor că nu merită să încerci, că odată ce ai încercat, dependența este atât de puternică și prețul este atât de mare. Le mulțumesc tuturor celor care ne sunt parteneri în această campanie (…). De asemenea, încercăm prin intermediul acestei campanii să spunem tuturor tinerilor cu care ne întâlnim că, în cazul în care se află în dificultate, trebuie să apeleze la statul român prin cele două numere de urgență, 119 – telefonul copilului, și 0800 500 333 – telefonul pentru victimele violenței domestice, bullying, cyber bullying și toate celelalte forme și să știe că nu sunt singuri, foarte important”, a afirmat Natalia Intotero.
Caravana care are ca obiect prevenirea consumului de droguri și promovarea sănătății mintale prevede o serie de acțiuni care se desfășoară pe parcursul lunii aprilie în 20 de centre universitare din România: Suceava, Iași, Bacău, Galați, Constanța, București, Ploiești, Târgoviște, Pitești, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Cluj, Baia Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Târgu Jiu, Petroșani și Craiova.
„De aceea am decis să implicăm tinerii, să încurajăm cât mai mulți tineri să fie implicați în procesul decizional (…). Am selectat cele 20 de centre universitare plus municipiul București, prin sprijinul rectorilor am selectat din 600 de studenți aproximativ 60 de studenți care au fost pregătiți în urma unui curs, acum două săptămâni și jumătate, la Brașov, unde i-am avut alături și pe colegii noștri de la Teen Challenge, tineri extraordinari care au reușit printr-un efort foarte, foarte mare să se salveze”, a precizat ministrul Natalia Intotero.
Spre deosebire de celelalte campanii de conștientizare, de această dată autoritățile locale și centrale sunt prezente, se ocupă de partea de organizare, pentru a încuraja cât mai mulți tineri să participe din întreg județul, inclusiv părinți, a mai menționat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.