"S-ar putea să ne aflăm în pragul unui eveniment major de extincție", a declarat Douglas J. McCauley, ecologist la Universitatea Santa Barbara din California și unul dintre autorii noii cercetări, care a fost publicată joi în revista Science, relatează CNBC.
Echipa de cercetători a adunat date dintr-o gamă enormă de surse, de la descoperiri de fosile la statistici referitoare la transportul maritim, capturile de pește și mineritul pe fundul mării. În timp ce multe dintre descoperiri existau deja, ele nu au fost niciodată juxtapuse într-un astfel de mod.
Există semne clare deja că oamenii fac rău oceanelor într-un grad remarcabil, au descoperit oamenii de știință. Unele specii oceanice sunt cu siguranță pescuite în mod exagerat, dar daune și mai mari rezultă din pierderea habitatului pe scară largă, fenomen probabil să se accelereze pe măsură ce amprenta umană ajunge mai aproape de aceste habitate grație tehnologiei, au raportat oamenii de știință.
Recifele de corali, de exemplu, au scăzut cu 40 la sută la nivel mondial, în parte ca urmare a schimbărilor climatice generate de încălzirea globală. Unii pești migrează deja în ape mai reci. Alte specii mai puțin norocoase pot să nu fie în stare să găsească medii noi de supraviețuire. În același timp, emisiile de carbon modifică chimia apei de mare, făcând-o mai acidă. Ecosistemele fragile, cum ar fi mangrovele, sunt înlocuite cu fermele piscicole, care sunt proiectate să ofere cea mai mare parte din peștele pe care oamenii îl consumă în termen de 20 de ani. Traulerele au afectat deja 20 de milioane de mile pătrate de ocean.
Operațiunile miniere sunt și ele de natură să transforme oceanele. Contractele pentru minerit pe fundul mării acoperă acum 460.000 mile pătrate sub apă, au descoperit cercetătorii, de la zero în anul 2000. Mineritul pe fundul mării poate distruge ecosisteme unice și introduce poluarea adânc în mare.
Fosilele arată că un număr de specii de animale mari au dispărut când oamenii au ajuns pe continente și insule și că până în prezent mările au fost în mare parte ferite de măcelul la care au fost expuse speciile terestre. De exemplu, moa, o pasăre gigant care a trăit cândva în Noua Zeelandă, a fost dispărut după sosirea polinezienilor în anii 1300, probabil decurs de un secol. Dar abia după 1800, odată cu revoluția industrială, extincția speciilor terestre într-adevăr s-a accelerat.
Oamenii au început să modifice habitatul de care depindea fauna sălbatică, prin despăduriri pentru obținerea lemnului, au arat preerile pentru a le transforma în terenuri agricole și au construit drumuri și căi ferate.
Speciile au început să dispară într-un ritm mult mai rapid. În ultimii cinci sute de ani, au fost înregistrate 514 extincții de animale de pe pământ. În schimb, au constatat autorii noului studiu, extincțiile documentate sunt mult mai rare în ocean.
Înainte de 1500, este cunoscută dispariția câtorva specii de păsări marine. De atunci, oamenii de știință au documentat numai 15 extincții în ocean, inclusiv animale precum foca-călugăr din Caraibe (Monachus tropicalis) și Vaca de mare a lui Steller (Hydrodamalis gigas).
Deși aceste cifre sunt probabil subestimări, McCauley a spus că diferența a fost totuși revelatoare față de catastrofele terestre, omul fiind în mod fundamental un "animal de pradă" terestru.
Multe specii marine care au dispărut sau sunt pe cale de disparitie depind de teren — păsările marine care își fac cuib pe stânci, de exemplu, sau broaștele țestoase care își depun ouăle pe plaje.
Totuși, mai este timp pentru oameni pentru a opri deteriorarea, spune McCauley, prin programe eficiente de limitare exploatării oceanelor.
