Consumul de alcool în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani este în creștere, la fel și numărul sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor, a spus, marți, ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Specialiștii atrag atenția că România are cea mai tânără bunică din lume, de doar 23 de ani.
„Stăm prost la consumul de alcool și la utilizarea mijloacelor de contracepție, adică prevalența sarcinilor nedorite, pentru că în procente creșterea este foarte mare. (...) În 2016 consumul de alcool a fost cu aproape 20% mai mare decât în 2009, ceea ce este foarte mult. (...) O chestiune care pe mine mă îngrijorează foarte mult este prevalența sarcinilor nedorite. În 2013 la elevele de 15-19 ani din România a fost de 53,9%, în 2016 prevalența a fost de 58%”. (...) Asta ne aduce alte probleme legate de prematuritate, abandonul copiilor nedoriți”, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în cadrul conferinței „Adolescentul încotro?”, organizată de Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), potrivit Mediafax.
Întrebată cum poate Ministerul Sănătății să combată aceste fenomene, Sorina Pintea a spus că va fi elaborat un cod cu privire la sănătate.
Specialiștii susțin totodată că România se află pe primul loc în lume cu cea mai tânără bunică, iar motivul care a dus la acest fenomen este lipsa mijloacelor de educației.
„Suntem pe primul loc având cea mai tânără bunică din lume, avem bunică care are 23 de ani și care a fost mamă la 12 ani. Este îngrozitor să trăiești așa ceva, pentru că asta înseamnă că acea mamă a fost lipsită total de mijloace de educație. (...) Educația sexuală a copiilor este esențial ca să fie începută în școli”, a spus președintele AREPMF, Valeria Herdea.