Ce trebuie să știi despre cancerul de pancreas

Friday, 12 May 2017, 11:22 Sursă: REALITATEA.NET

Cancerul pancreatic este una dintre cele mai agresive boli. În aproximativ 90% din cazuri, tumoarea se formează în pancreasul exocrin, responsabil de producerea enzimelor indispensabile digestiei. Tumoarea malignă mai poate apărea şi la nivelul pancreasului endocrin, care secretă hormoni precum insulina. Cancerul poate fi localizat la nivelul capului pancreasului, dar şi la cel al coadei sau corpului acestui organ.

Boala este favorizată de fumat

Cancerul pancreatic este mai frecvent întâlnit la persoanele cu vârsta peste 50 de ani, mai ales la fumători, care au un risc dublu de a face această boală. Consumul de alcool şi dieta bogată în grăsimi, prăjeli şi în afumături sunt alţi factori implicaţi în apariţia tumorii pancreatice. De asemenea, sunt mai expuşi cei care au în familie cazuri de cancer de pancreas şi persoanele diagnosticate cu pancreatită cronică (inflamaţie de durată a pancreasului) şi cu diabet zaharat de tip I sau II.

Medicul Georgeta Vremeş atrage atenţia că sunt la risc şi persoanele cu anumite sindroame genetice, precum sindromul de pancreatită ereditară, cancerul de colon non-polipos ereditar şi cele având mutaţii la nivelul genei BRCA 2.

Simptome care trebuie să alarmeze

Coloraţia galbenă a pielii (icterul) este un simptom posibil de cancer de pancreas, mai ales în cazul în care tumoarea se localizează la nivelul capului pancreasului, când se produce comprimarea căii biliare principale.

Cancerul de pancreas mai poate da simptome precum: urină închisă la culoare, durere în partea superioară a abdomenului, care se propagă spre spate şi care nu cedează la administrarea de medicamente antalgice, scaune decolorate, senzaţia de greaţă şi de vomă, lipsa poftei de mâncare, stare generală de slăbiciune şi scăderea în greutate. Şi diabetul instalat brusc poate fi semnal de alarmă. Din păcate, cele mai multe dintre aceste manifestări apar în stadiu avansat.

Află mai multe despre cancerul de pancreas AICI


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL