Vestea morții regelui Mihai a făcut înconjurul lumii. Principalele publicații de pe Glob au transmis trista știre. Până la acestă oră, nicio casă regală nu a transmis vreun mesaj.
Primele care au reacționat au fost agențiile internaționale de presă. Associated Press notează că regele Mihai a jucat un rol crucial în decizia României de a întoarce armele împotriva Germaniei în al Doilea Război Mondial. Materialul a fost preluat de principalele televiziuni de peste ocean. Printre acestea se numără ABC News, care notează că acum numai doi foști lideri care au condus țări în timpul războiului mai trăiesc. Este vorba despre fostul rege Simeon al II-lea al Bulgariei și de la Dalai Lama.
Reuters amintește că regele Mihai, văr al reginei Elisabeta a Marii Britanii, a fost nevoit să abdice în 1947, după ce comuniștii au preluat puterea în România, și că a trăit în exil, în Occident, decenii la rând.
Agence France Presse, preluată de Le Figaro, a publicat o scurtă biografie a fostului monarh, de la nașterea acestuia, la Sinaia, în 1921, până la întoarcerea sa în Elveția, în 2016, pentru a fi tratat de cancer.
"Regele Mihai al României: un democrat în fața regimurilor totalitare", titrează BBC News într-un editorial, în care fostul suveran este descris drept un mare patriot român. "Pentru români, Mihai a fost un jucător important în cele mai dificile perioade ale istoriei lor", conchide postul britanic de televiziune.
Ziarele de mare tiraj Washington Post și New York Times anunță decesul fostului rege la capitolul necrologuri. Potrivit Washington Post, regele Mihai a avut o viață definită de intrigă politică și zdruncinată de aproape toate evenimentele majore din ultimul secol, de pe continent. New York Times afirmă că fostul suveran a fost creditat cu salvarea a mii de vieți atunci când, la vârsta de 22 de ani, a avut curajul să ordone întoarcerea armelor.
Moartea fostului monarh a mai fost anunțată de Radio Europa Liberă, de publicația elvețiană Click, dar și de postul chinez de televiziune CGTN.