Unul dintre lucrurile de care se ține cont este momentul în care sună clopotele la biserică.
Deși intervalul în care se bat clopotele este ignorat, există o serie de reguli pe care ar fi indicat să le respecți atunci când le auzi.
1. Nu te mai lăsa copleșită de problemele cotidiene
Dacă se întâmplă în timpul zilei să auzi bătaia clopotului, oprește-te pentru un moment din ceea ce faci și acordă-ți câteva minute pentru a medita și pentru a te gândi mai mult la tine și la cei dragi ție. Acest lucru o să te ajute mult și o să îți inducă o stare de liniște și echilibru.
2. Nu da muzica la maximum
De obicei, clopotele bat duminica, înainte sau în timpul slujbelor. Dacă ești o persoană petrecăreață care trăiește cu muzica în boxe dată până la refuz, ar fi indicat să reduci puțin volumul. Se va instala o atmosferă pașnică, iar asta te va ajuta să te distragi și să te pregătești cum se cuvine pentru o nouă săptămână.
3. Nu vorbi urât și nu bârfi
Poate că pare absurd și fără nicio legătură, dar este vorba despre mai mult decât atât. Acest lucru ar trebui să se aplice permanent, nu doar atunci când se întâmplă să bată clopotele. Dacă ești încărcată negativ și simți nevoia să îți verși nervii pe cei din jur, ascultă bătaia armonioasă ce se aude în zare și încearcă să elimini toate gândurile care îți afectează starea.
Mai multe pe Divahair.ro.