Se știe că una dintre zilele de peste an care strâng cei mai mulți credincioși este Miercurea Cenușii. Deși nu este o zi de sărbătoare obligatorie, mulți oameni nu ar lăsa să treacă această zi fără să ajungă la biserică pentru a fi marcați pe frunte cu semnul crucii cu cenușă.
Chiar și oamenii care vin rar la Biserică peste an fac efortul de a veni în Miercurea Cenușii. Cum a devenit această practică o parte atât de importantă pentru atât de mulți credincioși? Cine a venit cu ideea acestui ritual destul de ciudat? Cum explicăm popularitatea murdăririi frunții noastre cu cenușă, pentru ca apoi să mergem toată ziua cu murdărie pe față? Cei care nu cunosc acest obicei al nostru ne arată spre frunte spunându-ne că ne-am murdărit, așteptându-se ca noi să ne spălăm imediat, dar mulți catolici poartă acea cenușă întreaga zi.
Originea obiceiului folosirii cenușii în ritualuri religioase se pierde în negura preistoriei, dar găsim referințe la această practică în tradiția noastră religioasă descrisă în Vechiul Testament. Profetul Ieremia, de exemplu, cheamă la pocăință astfel: „Fiica poporului Meu, încinge-te cu sac și-ți presară cenușă pe cap” (Ieremia 6,26). Profetul Isaia, pe de altă parte, critică folosirea sacului și a cenușii, ca fiind nepotrivite pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu, dar astfel el ne arată că această practică este binecunoscută în Israel: „Este oare acesta un post care îmi place, o zi în care omul își smerește sufletul său? Să-și plece capul ca o trestie, să se culce pe sac și în cenușă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?” (Isaia 58,5). Profetul Daniel îi cere lui Dumnezeu să salveze Israelul, cu sac și cenușă ca semn al pocăinței Israelului: „Și mi-am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu, stăruind în rugăciune și în rugi fierbinți, cu post, sac și cenușă” (Daniel 9,3).
La început, clericii și bărbații aveau cenușa presărată pe capetele lor, în timp ce femeilor li se făcea semnul crucii cu cenușă pe frunte. În cele din urmă însă ritualul folosit pentru femei a ajuns să fie folosit și pentru bărbați. În secolul al XII-lea, s-a dezvoltat regula ca cenușa să fie obținută prin arderea ramurilor de palmier de la Duminica Floriilor din anul anterior. Multe parohii îi invită și astăzi pe credincioși să vină cu aceste ramuri de palmier la biserică, înainte să înceapă Postul, pentru un ritual de ardere a acestor ramuri după Liturghie.
