Actual· 4 min citire

Cazul "Nana": ANCHETĂ EXTINSĂ în dosarul moșiei lui BĂSESCU

Cazul "Nana": ANCHETĂ EXTINSĂ în dosarul moșiei lui BĂSESCU

Cazul "Nana": ANCHETĂ EXTINSĂ în dosarul moșiei lui BĂSESCU

Publicat4 iul. 2014, 09:41
Actualizat4 iul. 2014, 15:06

Procurorii au dispus prin ordonanță extinderea urmăririi penale în cazul Nana. Dosarul vizează terenul de 300 de hectare din comuna Nana achiziționat de fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu. Procurorii susțin că domeniul privat al statului a fost prejudiciat cu valoarea terenurilor retrocedate contrar dispozițiilor legale.

Se extinde ancheta în dosarul moșiei familiei Băsescu, din comuna Nana. Procurorii au extins cercetările și îi acuză pe unii dintre membrii comisiei locale de retrocedarea ilegală a terenurilor, inclusiv pe cel cumpărat de fiica președintelui României, Ioana Băsescu.

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanță, extinderea urmăririi penale față de suspecții Niculae Tudorița, Decu Florian, Neagu Marius Gelu, Dobre Marian, Dobre Gheorghe, Stolea Georgică și Manea Constantin pentru alte acte materiale pe care aceștia le-au săvârșit în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu (în total un număr de aproximativ 135 acte materiale).

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în perioada 2005-2010, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, nu au îndeplinit acte sau au îndeplinit acte în mod defectuos în legătură cu reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri revendicate de mai multe persoane, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de avantaje/foloase necuvenite, fapte care au cauzat prejudicierea domeniului privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate contrar dispozițiilor legale.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție anunța, în 16 aprilie, că a fost începută urmărirea penală în cazul Nana, pentru conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în urma sesizării transmise de Corpul de control al primului ministru, informează MEDIAFAX. Faptele au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri din comuna Nana, județul Călărași.

La începutul lunii iunie, Parchetul arăta că opt membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, între care și primarul Gheorghe Dobre, sunt urmăriți penal pentru conflict de interese și abuz în serviciu.

Primarul comunei Nana, Gheorghe Dobre, este acuzat, alături de Georgică Stolea, de conflict de interese și abuz în serviciu, iar Tudoriță Niculae, secretarul comunei Nana, Florian Deci, Marius Gelu Neagu și Marian Dobre, sunt urmăriți penal pentru conflict de interese, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale. De asemenea, în aceeași cauză mai sunt urmăriți penal Simona Alina Preda, pentru fals material în înscrisuri oficiale, și Constantin Manea, pentru abuz în serviciu, preciza atunci PICCJ.

"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că suspecții, în perioada 2005-2010, în calitate de membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, au participat la analizarea, verificarea, soluționarea și înaintarea în vederea validării cererilor depuse de către ei înșiși, rude ori afini ai lor, având ca obiect constituirea ori reconstituirea dreptului de proprietate a unor suprafețe de teren agricol", arătau procurorii.

Potrivit sursei citate, în aceeași perioadă, în mod ilegal au fost emise titluri de proprietate pe numele unor persoane care nu erau îndreptățite să le primească. Astfel, a fost prejudiciat domeniul privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate cu încălcarea dispozițiilor legale.

"La baza emiterii titlurilor de proprietate au stat înscrisuri falsificate (printre care și certificate de stare civilă), prin contrafacerea conținutului și folosirea de formulare tipizate elaborate în afara cadrului legal", au precizat procurorii.

Procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din PICCJ, Camelia Sutiman, a cerut recent Biroului Permanent al Camerei Deputaților să pună la dispoziție toate documentele pe care Comisia Nana le-a analizat și raportul comisiei parlamentare.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a arătat că toți membrii BP au fost de acord, dar că solicitarea va fi trimisă înapoi pentru a fi făcută de procurorul general.

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat joi că la PICCJ corespondența cu instituțiile, inclusiv cu Parlamentul, este semnată de șeful Secției de urmărire penală, așa cum a fost și în cazul cererii privind documentele Comisiei Nana, precizând că acestea au valoare cel mult de probe extrajudiciare, "nefiind administrate în cursul procedurii judiciare, dar nici nu pot fi înlăturate ab initio".

"Pot fi consultate și, eventual, studiate și incluse în dosarul penal. (...) Dumnealor ne-au încunoștiințat că putem avea acces la documentele comisiei. Procurorii au acces la documentele care interesează în cadrul unui dosar penal ale oricărei instituții publice sau private, indiferent dacă instituția respectivă ne comunică că avem sau nu acces", a spus Tiberiu Nițu.

Comisia de anchetă Nana a făcut audieri în acest caz, însă raportul comisiei nu a putut fi supus dezbaterii plenului Parlamentului deoarece Parchetul a început o anchetă penală.

În 10 iunie, președintele Camerei, Valeriu Zgonea, declara, după o ședință a Birourilor permanente reunite, că activitatea comisiei privind terenurile de la Nana și-a încheiat activitatea, iar draftul de raport, care nu este public și nici votat de plenul comun, este pus la dispoziția Parchetului, dacă îl dorește.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie