Actual· 2 min citire

Cazul falșilor curieri care preluau - și păstrau, bunurile vândute online. Anchetă a Poliției

Cazul falșilor curieri care preluau - și păstrau, bunurile vândute online. Anchetă a Poliției

Cazul falșilor curieri care preluau - și păstrau, bunurile vândute online. Anchetă a Poliției

Scris de Bogdan Muzgoci Publicat: 26 mai 2016, 15:02

Poliția a declanșat o anchetă în cazul falșilor curieri care preluau bunurile vândute pe Internet. Trei victime au sesizat autoritățile că escrocii i-au lăsat fără telefoane și laptopuri de mii de lei.

Alex folosește de mult timp site-urile de anunțuri dar până acum nu a mai pățit așa ceva. Totul a început în urmă cu 3 săptămâni după ce a postat pe internet că își vinde telefonul de ultimă generație. A fost contactat zilele trecute de un client care i-a propus să cumpere produsul dar să și trimită un curier pentru a-l ridica.

"I-am aratat produsul, l-am verificat impreuna pentru a fi ok cum mai fac cu orice curier, i-am predat produsul, iar acesta mi-a predat o foaie AWB tipica", a spus Alex.

Bărbatul care purta uniforma și însemnele unei firme de curierat a dispărut cu tot cu telefonul lui Alex. Victima a verificat codul primit însă niciodată tranzacția nu fusese introdusă în baza de date a companiei.

"La cateva zile dupa mine a mai aparut cineva cu un alt produs. Acela tot asa a fost inselat, fix prin aceeasi metoda, acelasi curier si acelasi cod AWB, acelasi nume trecut", a spus el.

Firma s-a autosesizat și a cerut o anchetă.

"Din informatiile pe care le avem, cel care s-a prezentat în locul curierului nostru a folosit uniformele vechi. Noi am început un fel de anchetă internă să colectăm toate datele necesare si de la cei care au sunat si de la noi din sisteme", a declarat Ronen Herbst, reprezentantul firmei de curierat.

3 dintre clienții înșelați s-au plâns companiei însă la Poliție au mers mult mai mulți. Escrocii sunt acum căutați de polițiștii care au demarat deja o anchetă și recomandă prudență la tranzacțiile cu produse de pe internet.

"Pentru a nu deveni victima unui astfel de tip de inselatorie, persoanele care comercializează bunuri in mediul online, pot solicita persoanei care vine sa ridice comanda datele de identificare si deasemenea puteti verifica si la societatea pe care o reprezinta daca acesta detine totusi calitatea de angajat", a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt Poliția Capitalei.

Unul dintre clienții păgubiți oferă chiar și o recompensă de 500 de euro pentru cei care vor ajuta la prinderea escrocilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News