Primăria Constanța a anunțat, miercuri, că, după două săptămâni de la inaugurare, Cazinoul a fost vandalizat. Mai exact, s-a constat că unii vizitatori au desprins foițele de aur de pe pereți, iar alții au lovit cu picioarele pereții proaspăt restaurați. Numărul mare de vizitatori a făcut imposibilă descoperirea făptașilor, spun autoritățile.
”Cazinoul din Constanța, redeschis publicului de două săptămâni, a primit aproximativ 10.000 de vizitatori în cele patru zile de intrare liberă și încă 7.702 în zilele cu plată, în perioada 28 mai - 1 iunie (inclusiv). Din păcate, au fost persoane care, în loc să se bucure de splendoarea clădirii și a exponatelor, au decis să plece acasă cu un «suvenir». Mai exact, unii vizitatori au desprins foițele de aur de pe pereți, iar alții, din neatenție sau lipsă de respect, au lovit cu picioarele pereții proaspăt restaurați. Afluxul mare de vizitatori pe timpul perioadei de gratuitate a făcut imposibilă depistarea agresorilor noii clădiri”, au transmis, miercuri, reprezentanții Primăriei Constanța, într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.
Autoritățile locale au precizat că echipele de restaurare vor interveni pentru remedierea daunelor.
”Atragem atenția că astfel de fapte sunt sancționabile. Cei identificați vor fi trași la răspundere civilă și vor fi obligați să suporte costurile aferente reparațiilor. În continuare se fac demersuri pentru identificarea celor care au creat prejudicii. Echipele de restaurare vor interveni pentru remedierea daunelor, însă facem un apel ferm la responsabilitate. Acest edificiu simbol al Constanței nu este doar un obiectiv turistic, ci parte din patrimoniul cultural național, care trebuie respectat și protejat”, a mai transmis sursa citată.
Cazinoul a fost redeschis publicului pe 21 mai, după cinci ani de restaurare minuțioasă și o investiție de aproximativ 40 de milioane de euro.