Deseori, copiii de vârstă mică au momente în care nu-și pot stăpânii emoțiile și izbucnesc în adevărate crize de plâns spre exasperarea și îngrijorarea părinților. Studiile realizate pentru a descoperi motivele acestor momente de furie au scos la iveală aspecte interesante referitoare la procesul de dezvoltare a copiilor.
Neuropsihologul Michael Potegal, psiholog specializat în pediatrie în cadrul Universității din Minnesota, SUA, și-a dedicat o bună parte din carieră studiului crizelor de furie ale copiilor de vârstă mică, a motivelor care stau în spatele unor explozii emoționale atât de puternice.
Medicul a descoperit că acest comportament reprezintă în cazul copiilor un răspuns biologic la frustrare și furie la fel de normal ca un căscat atunci când suntem obosiți. Reacție atât de naturală, de firească, încât profesorul de psihologie afirmă că din punct de vedere științific poți ajunge să prevezi o astfel de criză.
Copiii cu vârsta între 18 luni și 4 ani sunt „programați“ biologic să se comporte astfel, consideră psihologul, potrivit Adevarul.
Cortexul prefrontal (situat în spatele frunții și deasupra ochilor) este partea creierului responsabilă pentru reglarea emoțiilor și a comportamentului social, dar și cea care are un rol esențial în procesul de învățare.
Lobul frontal este acela care inhibă comportamentul întâmplător, astfel încât fiecare gând să nu ne facă să acționăm fără să ținem cont de consecințe.
Numai că în cazul copiilor, această zonă a creierului începe să se maturizeze abia la vârsta de patru ani, ceea ce explică momentele în care nu sunt capabili să-și controleze emoțiile și au un comportament irațional.
Preșcolarii nu gândesc logic, ci au un mod magic în care văd realitatea. De aceea, evenimente care sunt banale pentru adulți îi sperie pe copii sau îi face să fie confuzi.
Ei nu reușesc să înțeleagă faptul că scurgerea de la cadă nu-i va înghiți sau că unchiul cel glumeț nu le poate fura nasul, a explicat psihologul Gina Mireault pentru parenting.com.
Tocmai aceste emoții intense contribuie la eliberarea cortisolului, un hormon respomsabil de starea de agitație, de nervozitate.
Acesta duce la creșterea tensiunii arteriale și poate influența modul în care gândim, în sensul că devenim mai confuzi, nu mai gândim clar.
Psihologii recomandă părinților să observe ce a provocat criza, înainte de toate. Dacă este vorba despre faptul că cel mic vrea pur și simplu atenție sau dorește o jucărie, ceva dulce, cel mai indicat este ca adultul să ignore comportamentul copilului, în timp ce-și menține calmul.
Părinții care răspund crizelor emoționale tot cu furie nu fac decât să atunce gaz peste foc. O altă greșeală pe care părinții ar trebui să o evite în astfel de situații se referă la consolarea copilului exact în timp ce face o criză. Atunci când părintele încearcă să liniștească un copil chiar în timp ce are criza de furie, copilul înțelege că primește atenție și i se oferă iubire tocmai pentru că se comportă așa.
Părintele ar trebui să se rezume la a-i spune că îi pare rău că îl vede atât de supărat și că abia după ce se va calma o să-l îmbrățișeze, o să-l sărute și vor povesti despre ce l-a deranjat atât de tare, explică neuropsihologul Michael Potegal. În acest mod, părintele îi arată copilului că îl spijină, dar îl învață și cum să-și regleze emoțiile.
