Actual· 2 min citire

Cât de periculos este stafilococul auriu și cum se transmite?

Cât de periculos este stafilococul auriu și cum se transmite?

Cât de periculos este stafilococul auriu și cum se transmite?

Publicat11 mai 2015, 10:53
Actualizat11 mai 2015, 16:23

Stafilococul auriu este o bacterie extrem de periculoasă, care poate produce meningită sau chiar septicemie. Există însă persoane purtătoare care nu sunt deloc afectate de acest microb.

Aproximativ o treime dintre oameni sunt purtători de stafilococ auriu, o bacterie care populează cavitatea nazală și pielea. Aceasta poate produce infecții, sinuzite, pneumonii, iar în cazul bebelușilor născuți prematur chiar septicemie. La aceste afecțiuni sunt însă predispuse doar anumite persoane.

„Există în unele cazuri defecte ale imunității, pacienții sunt predispuși la unele infecții (..) în alte cazuri există infecții precedente contactului cu stafilococul auriu, care scad rezistența temporar, dar suficient cât să îl iei și să faci boala și cea mai frecventă și vestită boală ca și risc este varicela sau vărsatul de vânt”, explică dr. Alexis Cochino, medic specialist pediatrie și alergologie clinică, conform digi24.ro.

Stafiloculul auriu se transmite prin strănut sau tuse. De aceea, pentru a evita contaminarea este nevoie de respectarea regulilor de igienă, dar și de o floră microbiană benefică.

Îmbolnăvirile repetate sau curele agresive cu antibiotice cresc riscul infectării cu stafilococ auriu. În aceste cazuri, tratamentul este unul medicamentos.

„Stafilococul auriu, dacă a apucat să se înmulțească și să producă o boală, este periculos prin substanțele pe care le produce și care au un efect de distrugere a țesuturilor, eventual și a sângelui, pentru că poate să producă anemie, moartea celulelor albe care ne apară de infecții”, arată dr. Cochino.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News