Castraveții sunt formați 90% din apă, dar conțin și potasiu, un electrolit esențial pentru o hidratare optimă. Chiar dacă castraveții au multe beneficii, consumul acestora cu sare nu este recomandat.
Castravetele este depurativ și un excelent diuretic, bogat în fibre, fiind util în eliminarea surplusului de grăsimi. În schimb, sarea, deși este extrem de necesară în alimentația omului, duce la retenția apei și la creșterea volumului de fluide din corp. Cei care consumă castraveții cu sare le anulează beneficiile.
Retenția de apă mai este cunoscută și sub denumirea de edema. Aceasta este o afecțiune care presupune scurgerea apei din sânge în țesuturi. În circumstanțe normale, fluidele sunt drenate din țesusturile corpului prin sistemul limfatic – o “rețea” de tuburi a organismului prin care se înlătură toxinele și materialele străine pentru corp, potrivit bzi.ro.
Problemele legate de retenția de apă apar în momentul în care fluidele nu sunt îndepărtate de sistemul limfatic în mod adecvat și sunt reținute în țesuturile corpului unde provoacă inflamații (edeme).
Forma de retenție de apă cea mai comună este cea de la nivelul picioarelor, dar poate apărea și la mâini, brațe, cavitatea abdominală (sindromul ascitic) și în jurul plămânilor, cunoscut ca edem pulmonar.