În primele veacuri din istoria Bisericii, creștinismul s-a întins prin Mesopotamia, spre est în Persia și spre sud-est în regiunea caldeiană, unde s-au înființat comunități creștine la Seleucia și Ctesifon.
Din opoziție față de romani, care persecutau pe creștini, perșii îi tolerau.
Mai târziu după Edictul de la Milan (313), care a conferit creștinismului statutul de religie legală sau licită, creștinii au început să fie considerați de către perși spioni ai Imperiului Roman. La această poziție a autorităților ce a dus la persecutarea creștinilor, s-au raliat și slujitori ai cultului mazdeean și evreii care trăiau în această zonă, încurajând declanșarea persecuțiilor.
Deci, împăratul a pus mai întâi impozite mari și grele asupra creștinilor și a numit vameși necruțători pentru a le aduna, obosind cu mari greutăți pe credincioși. După aceea, a început fără reținere să-i ucidă pe preoții și pe slujitorii Bisericii, să-i jefuiască averile și chiar să dărâma bisericile.
Pe Sfântul Simeon, episcop al cetăților persane Ctesifon și Salic, ca pe un dușman al perșilor a poruncit să-l prindă și să-l aducă la el. Și fiind adus înaintea împăratului, împreună cu doi preoți, Avdelae și Anania, prins și legat cu lanțuri de fier, nu numai că nu s-a înfricoșat de mânia aceluia, dar nici nu i s-a închinat.
Întrebat fiind pentru ce nu se închină împăratului căruia de atâtea alte ori i s-a închinat, Sfântul Simeon a răspuns că mai înainte n-a fost adus la împărat în acest fel, și se închina, dând vrednică cinste împărăției lui.
Dar acum, de vreme ce este adus ca să se lepede de Hristos, nu poate să se închine vrăjmașului Dumnezeului său.
Sfântul Simeon și cei doi preoți împreună cu mulți alți creștini au fost uciși prin tăierea capului. Mulțimea de creștini a fost ucisă în ziua Patimilor lui Hristos și la praznicul Paștilor.
sursa: Agerpres
