Actual· 5 min citire

Bogdan Hossu: ”Transferul taxelor de la angajatori la angajat va avantaja capitalul”

Bogdan Hossu: ”Transferul taxelor de la angajatori la angajat va avantaja capitalul”

Bogdan Hossu: ”Transferul taxelor de la angajatori la angajat va avantaja capitalul”

Publicat9 oct. 2017, 21:48
Actualizat9 oct. 2017, 21:50

Într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, Bogdan Hossu a explicat motivele care au stat în spatele scrisorii deschise semnate de CNS Cartel Alfa, prin care sindicalitșii atrag atenția asupra faptului că programul derulat de PSD prevede creșterea taxelor pentru lucrători și deresponsabilizarea totală a capitalului.

”Vrem să reamintim membrilor PSD că, de fapt, programul de guvernare este complet diferit față de ce se întâmplă astăzi. Transferul taxelor de la angajatori la angajat va avantaja capitalul, nu lucrătorii. Este distrugerea responbsabilității sociale pentru locurile de muncă, angajații vor trebui să plătească taxele, ceea ce este compolet anormal”, a spus Bogdan Hossu într-o intervenție telefonică în emisiunea ”Jocuri de Putere”, moderată de Rareș Bogdan la Realitatea TV.

Hossu mai spune că practic, cei care au venituri mici vor duce greul acestor decizii luate de guvern.

”Practic toată politica este de a lua mai mulț/i bani de la cei care au venituri mici. Asta ar însemna o pierdere pe net”m mai spune Hossu.

Totodată, sindicaliștii cer o întrevedere cu liderul PSD, Liviu Dragnea.

”Cerem o întâlnire cu Dragnea, am mai cerut o întâlnire acum o lună și deși statul PSD prevede obligativitatea întâlnirii cu reprezentanți ai societății, există un refuz structural”, conchide Hossu.

Într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, CNS Cartel Alfa atrage atenția asupra faptului că programul derulat de PSD prevede creșterea taxelor pentru lucrători și deresponsabilizarea totală a capitalului, care va fi singurul beneficiar "al așa-ziselor reduceri fiscale".

"Reducerile de taxe promise lucrătorilor (scăderea impozitului de la 16% la 10% și contribuțiile cu 4,25%), realizate simultan cu transferul contribuțiilor, vor fi înghițite integral de capital, prin creșterea profiturilor. Având în vedere că reducerea din 2015, cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor, a fost acordată integral angajatorului, acum e rândul lucrătorilor să beneficieze. În condițiile în care nu există nici măcar garanția că netul actual va fi păstrat, pentru toți lucrătorii, este cât se poate de clar că, în formula propusă, aceste reduceri promise nu se vor vedea în buzunarul lucrătorilor", afirmă sindicaliștii în scrisoare.

Potrivit acestora, lucrătorul va fi prejudiciat atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

"În momentul în care toate taxele sunt trecute în brutul lucrătorului, orice mărire ulterioară de salariu se va regăsi într-un procent mai mic în netul lucrătorului. Spre exemplu, pentru fiecare creștere cu 100 de lei a salariului brut, lucrătorul vede acum 70 de lei, iar după transfer, 58 lei. Lucrătorii își vor suporta singuri concediile medicale, riscul de accidente, condițiile de muncă proaste organizate de către capital și nu își vor putea recupera salariile în cazuri de insolvență a unităților unde muncesc", explică sindicaliștii.

De asemenea, Cartel Alfa atrage atenția asupra faptului că se adoptă creșteri salariale la bugetari care în fapt sunt anulate de aceste majorări de taxe.

"Pentru capital, s-a renunțat la impozitarea pe cifra de afaceri, inclusă tot în programul actual, deci se poate, dacă se dorește, și pentru oameni. Toate acestea se întâmplă pe fondul unei lipse de dialog real cu partenerii sociali și mai ales din cauza unor orgolii exacerbate ale unor aleși, care nu sunt capabili să își recunoască lipsurile, și care doresc să meargă până în pânzele albe, indiferent de consecințe. Toți cei care întrețin și acceptă această situație sunt și vor fi responsabili de degradarea și mai accentuată a nivelului de trai în România, cu toate urmările sale: plecarea masivă a tinerilor și a personalului calificat din țară, menținerea României la coada Europei și creșterea decalajului de dezvoltare, degradarea serviciilor publice, încurajarea atitudinilor extremiste și, poate cel mai grav, distrugerea speranței cetățenilor de a avea o politică socială ca în Vestul Europei. În contextul în care, în toată Europa, există o dezbatere vie privind falimentul modelului neoliberal, necesitatea unor politici sociale consistente, incluse în Pilonul Social European al Drepturilor Sociale, care să readucă echilibrul în distribuția rezultatelor economice, România merge în direcția inversă, retrograd și iresponsabil față de viitor și de cetățenii săi", avertizează Cartel Alfa.

În documentul transmis membrilor PSD, CNS Cartel Alfa le solicită acestora să respingă această măsură, care va duce la sărăcirea pe termen lung a cetățenilor României.

"Prin acțiunile iresponsabile ale unui partid care se declară social democrat (...), principiile de fond ale declarației de la Philadelphia (...) vor fi eliminate, printr-un program care pare unul tipic al FMI de austeritate pentru populație și mărire a profitului pentru capital. Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' cere membrilor PSD (mulți dintre aceștia fiind și membri de sindicat) să se ridice ferm și să spună NU acestei acțiuni, care va sărăci pe termen lung cetățenii României. De asemenea, adresăm solicitarea către președintele PSD, Liviu Dragnea, de a realiza urgent o întâlnire cu delegația CNS 'Cartel Alfa'", se mai spune în document.

În plus, Cartel Alfa subliniază că efectele creșterii economice pe care o înregistrează România în ultimii ani nu sunt resimțite de lucrători, ci îngroașă profiturile companiilor.

"Cunoaștem cu toții că în România avem creștere economică, consistentă și constantă în ultimii ani. Această creștere se bazează în mare măsură pe multă muncă, plătită prost, pe sudoarea a milioane de lucrători, pe sute, mii, de ore suplimentare neplătite și sacrificii individuale de neimaginat. Noi, lucrătorii, nu beneficiem de fructul muncii noastre, care, așa cum o arată toate datele statistice, îngroașă profiturile companiilor. Această creștere nu se întoarce către cetățeni, nici prin creșterea veniturilor, nici prin îmbunătățirea calității serviciilor publice și lărgirea accesului la ele, așa cum ar fi normal să se întâmple. Ceea ce este mai grav este că politicile propuse acum de acest guvern - care se consideră, în mod paradoxal, social-democrat - sunt în opoziție cu obiectivul de a crea bunăstare și un trai decent pentru cetățeni, așa cum a fost acesta asumat de către partidele aflate la guvernare. Cetățenii au votat în alegeri un program care le promitea creșterea bunăstării generale, prin micșorarea taxelor și numărului acestora la cetățeni, prin investiții și creșterea calității serviciilor publice, astfel încât să existe o mai bună repartizare a creșterii economice între capital și lucrători", se spune în scrisoarea deschisă trimisă PSD.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News