Statul român, prin împrumurile masive luate de Guvern pentru a susține plata salariilor și pensiilor, a destabilizat echilibrul din sistemul bancar. România este depășită doar de Ungaria în cadrul UE din perspectiva expunerii băncilor pe împrumuturile acordate statului. Dezvăluirea vine chiar din interiorul BNR, la doar câteva zile după atacurile dure ale premierului Mihai Tudose la adresa Băncii centrale.
Șapte bănci au expunere de peste 30% din active pe titluri de stat și credite acordate pentru sectorul public, în timp ce la cinci instituții de credit expunerea față de stat este cuprinsă între 20% și 30% din active, la o parte din bănci expunerea ridicată fiind de risc sistemic, potrivit datelor prezentate de Eugen Rădulescu, directorul Direcției Stabilitate Financiară din BNR.
Un număr de 24 de bănci au expunere pe sectorul guvernamental mai mică de 20%, conform datelor aferente primului semestru din 2017.
Deținerile mari de titluri de stat ale băncilor autohtone și creditele acordate de către acestea sectorului guvernamental, ca pondere în total active, de circa 24%, plasează România pe locul doi între statele din UE, după Ungaria, după cum a arătat Rădulescu, menționând că vorbește în nume propriu.
În condițiile în care în anii de criză finanțarea sectorului privat a fost aproape înghețată, băncile au căutat alte variante de plasare a resurselor, iar soluția găsită pentru menținerea expunerilor a fost finanțarea statului, mai ales că dobânzile erau atractive în comparație cu riscurile asumate.
BNR a avertizat că intensificarea legăturii dintre sectorul public și instituțiile de credit poate să ducă la creșterea riscurilor aferente, scrie Ziarul Financiar. Dacă până în 2009, expunerea băncilor pe titluri de stat a fost sub 5% din total active, în 2010 a urcat spre 10%, iar tendința de creștere a continuat, ponderea sărind începând cu anul 2012 peste pragul de 15%, până spre 20%