Pandemia de COVID-19 a făcut cel puțin 512.383 de morți în lume de când China a anunțat oficial apariția bolii în decembrie, potrivit unui bilanț întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, miercuri, la orele 19.00 GMT. Peste 10.564.050 de cazuri de infecție au fost diagnosticate oficial în 196 de țări și teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puțin 5.341.000 sunt considerate vindecate în prezent.
Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele țări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire și numeroase țări sărace dispun de capacități de depistare limitate. De la bilanțul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 5.354 de decese noi și 183.264 de cazuri noi. Țările care au numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 1.280 de morți noi, Statele Unite (1.169) și Mexic (648), notează Agerpres.
SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt țara cea mai afectată atât în număr de morți, cât și în număr de cazuri, cu 127.681 de decese pentru 2.658.324 de cazuri. Cel puțin 720.631 de persoane au fost declarate vindecate. După Statele Unite, țările cele mai lovite sunt Brazilia cu 59.594 de morți pentru 1.402.041 de cazuri, Regatul Unit cu 43.906 morți (313.483 de cazuri), Italia cu 34.788 de morți (240.760 de cazuri) și Franța cu 29.861 de morți (202.126 de cazuri).
Dintre țările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morți în raport cu populația, cu 84 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (65), Spania (61), Italia (58) și Suedia (53). China (fără teritoriile Hong Kong și Macao) a raportat oficial 83.534 de cazuri (trei cazuri noi de marți până miercuri), dintre care 4.634 de decese (zero noi) și 78.479 de vindecări.