Actual· 1 min citire

Bilanț vaccinare: 58.062 doze de vaccin au fost administrate în ultimele 24 de ore - 255 de REACȚII adverse

Bilanț vaccinare 23 martie

Bilanț vaccinare 23 martie

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 mar. 2021, 18:59

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 58.062 doze de vaccin, dintre care 45.356 - Pfizer, 4.369 - Moderna și 8.337 - AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziție de INSP prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor.

CNCAV precizează că 30.702 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a doua au primit-o 27.360 de persoane.

Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 2.626.770 de doze unui număr de 1.800.680 de persoane, dintre care 974.590 au primit o doză, iar 826.090 și doza a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 255 de reacții adverse, 15 de tip local și 240 de tip general.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 9.167 de reacții adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Conform sursei citate, 99 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News