Un bărbat dintr-o comună suceveana a fost descoperit în trafic de către polițiști cu aproape 40.000 de țigări de contrabandă în mașină.
Un bărbat a fost reținut, luni, de polițiștii din Suceava, după ce a fost prins transportând o cantitate de aproape 40.000 de pachete de țigări de contrabandă, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea au oprit în trafic, pe drumul național DN 2E, un vehicul care se îndrepta către comuna Marginea, susceptibil a transporta țigarete de contrabandă. Mașina era condusă de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Vicovu de Jos.
"La controlul vehiculului, au fost descoperite 39.890 de pachete de țigarete de proveniență extracomunitară. Vehiculul a fost confiscat și condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, pentru efectuarea activităților criminalistice și procedurale. De asemenea, prin Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, au fost dispuse măsuri de documentare suplimentară a cauzei, în vederea stabilirii trasabilității și a circuitului infracțional, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate", au precizat oficialii IPJ.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, el fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.