Băncile continuă războiul împotriva legii dării în plată

Băncile continuă războiul împotriva legii dării în plată
Băncile continuă ofensiva împotriva legii dării în plată. După Raiffeisen și CEC Bank, o altă bancă ia în calcul majorarea avansului la creditele ipotecare.
Bancpost a majorat avansul pentru creditele ipotecare, la 33% pentru împrumuturile în lei şi la 43% pentru cele în euro, în contextul în care legea dării în plată ar putea fi aprobată, după ce Raiffeisen Bank a fost prima instituţie de credit care a anunţat o astfel de măsură.
Potrivit datelor afişate pe site-ul băncii, clienţii pot lua un credit imobiliar sau ipotecar cu un avans de minim 33% pentru finanţările în lei şi de cel puţin 43% pentru cele în euro.
Anterior, instituţia de credit practica un avans de 15% la creditele ipotecare în lei şi de 25% la împrumuturile în euro.
Totodată, pentru creditele de nevoi personale cu ipotecă, Bancpost a diminuat valoarea maximă finanţată, la 57% din valoarea garanţiei, de la 75%.
"Proiectul legii dării în plată determină schimbarea profilului de risc asociat produsului de creditare, prin trecerea de la creditarea personală, susţinută de o garanţie reală imobiliară, la un produs de finanţare a activelor. În acest sens, suntem datori să acţionăm în spiritul reglementărilor prudenţiale pentru administrarea riscului. Astfel, Bancpost a decis modificarea condiţiilor de creditare aplicate creditelor ipotecare, atât pentru cele în lei, cât şi pentru euro, avansul solicitat la contractarea unui împrumut fiind de 33% la lei, şi respectiv 43% la euro", au declarat pentru Mediafax reprezentanţii băncii.
Citește și:
- 18:14 - Câte drone au ajuns pe teritoriul României de la începutul războiului din Ucraina până în prezent. Datele oficiale MApN
- 17:59 - Ilie Bolojan reacționează după 12 ore de la descoperirea dronei în Portul Constanța. ”Ucrainenii ne-au anunțat că drona va exploda”
- 17:57 - Guvernul a prezentat cronologia completă a incidentului cu dronă din Portul Constanța. Cum s-au mișcat autoritățile de la primele ore
- 17:48 - Nicușor Dan, anunț în direct la Realitatea PLUS -LIVE TEXT/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













