Actual· 4 min citire

Avocat: Năstase urmează exact regimul pe care-l are orice persoană în perioada de carantină

Avocat: Năstase urmează exact regimul pe care-l are orice persoană în perioada de carantină

Avocat: Năstase urmează exact regimul pe care-l are orice persoană în perioada de carantină

Publicat7 ian. 2014, 16:16
SursăMediafax

Adrian Năstase nu a avut nicio cerință specială, are același regim cu al oricărei persoane aflate în perioada de carantină, poate fi vizitat de familie de patru ori pe lună și are dreptul să vorbească la telefon, a spus avocatul Ion Cazacu, după ce l-a vizitat pe fostul premier.

Avocatul Ion Cazacu a declarat marți, la ieșirea din Penitenciarul Rahova, după ce l-a vizitat pe Adrian Năstase, că fostul premier are dreptul la patru vizite pe lună ale familiei, avocații având acces oricând.

"Conform organigramei de aici, patru vizite pe lună ale familiei, noi avocații avem acces oricând la dânsul. Nu a avut nicio cerință specială, urmează exact regimul pe care-l are orice persoană în așa-zisa perioadă de carantină", a spus Cazacu.

Avocatul fostului premier a precizat că i-a adus lui Adrian Năstase câteva felicitări din partea unor ambasade și "în special presă".

"I-am adus în special presă, pentru că a fost extrem de bogată în ultimele 24 de ore, și i-am adus și niște felicitări. Din fericire, spun eu, ambasadele îl felicită pe Adrian Năstase. Mă refer la sărbătorile de Anul Nou", a completat Ion Cazacu.

Întrebat despre moralul lui Adrian Năstase, avocatul a spus că fostul premier este bine, aspect care s-a văzut de luni seară.

"Am hotărât să meargă de bunăvoie, să nu se mai dea niciun fel de discuții sau explicații, pentru că ați văzut... gestul pe care un om îl poate avea poate fi interpretat că a fost o înscenare. Lucru oribil din punctul meu de vedere", a spus Cazacu.

Avocatul a mai spus că Adrian Năstase nu are niciun regim special și are un tratament avizat de medic. "Nu are absolut niciun tratament special, ci are un tratament corect", a precizat Cazacu.

Întrebat ce măsuri vor fi luate în continuare, Cazacu a spus că așteaptă să vadă motivarea deciziei instanței.

"O să vedem, sunt multe lucruri de spus în legătură cu soluția, dar așa cum am spus, noi am intrat azi în posesia minutei scrise. Nu mă aștept ca motivarea să fie foarte rapidă, legea spune 20 de zile, însă nu știu dacă ați văzut dumneavoastră vreodată vreun judecător să motiveze în 20 de zile", a adăugat Cazacu.

Avocatul a precizat că mai așteaptă până în februarie, când vor intra în vigoare noile coduri penale, pentru că sunt o serie întreagă de dispoziții noi, mai favorabile, apoi, în acest context, va analiza soluția și se vor stabili măsurile viitoare.

"După aceea ne vom gândi și la celelalte aspecte, respectiv plângerea la CEDO, probleme legate de partea civilă a acestei sentințe, care este, după opinia mea, ușor stranie, dar probabil că vom avea mai multe elemente în momentul în care vom avea motivarea", a mai spus Cazacu.

Avocatul a mai arătat că în acest dosar cu siguranță se va face o nouă plângere la CEDO.

"Avem timp șase luni de la pronunțare. V-am spus, nu ne grăbim, pentru că singurul nostru element la ora actuală este acesta: să încercăm să punem lucrurile în ordine, în conformitate cu legea, ca domnul Adrian Năstase să beneficieze de dispoziții legale privind liberarea condiționată și doi, ne gândim la aspectele de natura financiară, pentru că s-a dispus confiscarea unei sume", a precizat Cazacu.

Avocatul a spus că a stat de vorbă cu soția și cu fiul cel mare al lui Adrian Năstase.

"Toată lumea este conștientă de faptul că este o perioadă extrem, extrem de grea. Totuși, sunt niște oameni puternici, au reacționat absolut cu mare demnitate la acest moment greu, inclusiv Adrian Năstase era foarte calm astăzi, în afară că este puțin frig, se concentrează, pentru că veți avea ocazia să citiți multe lucruri", a adăugat Cazacu.

Instanța supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soția acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, fost inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții, la patru ani cu executare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News