Actual· 3 min citire

AVERILE JUDECĂTORILOR anchetați de DNA

AVERILE JUDECĂTORILOR anchetați de DNA

AVERILE JUDECĂTORILOR anchetați de DNA

Publicat19 mai 2014, 22:03
SursăMediafax

Cei patru judecători de la Tribunalul București ajunși luni în fața procurorilor DNA au salarii între 6.000 și 8.000 de lei pe lună, cel mai înstărit dintre ei deținând trei terenuri și două case, iar ceilalți, doar o mașină sau un sfert de teren și o jumătate de casă.

În declarația de avere din iunie 2013, judecătorul Mircea Moldovan menționa că are trei terenuri în județul Mureș, între care unul intravilan de 1.560 de metri pătrați. Magistratul deține și două case - una în Voluntari-Ilfov, care i-a fost donată în 2002, și una în comuna Solovastru din Mureș, moștenită în 2004. Moldovan mai are un autotuturism Mercedes, cumpărat în 2006, un cont la BCR cu 48.000 de lei, dar și o datorie de 90.000 de euro la un anume Iulian Constantinescu, scadentă în 2015. În anul fiscal anterior completării declarația, judecătorul a avut venituri din salariu de 96.506 lei de la Tribunalul București și 11.800 de lei de la Universitatea Româno-Americană București.

Magistratul Ion Stanciu a menționat, în declarația de avere din iunie 2013, că deține un apartament și o garsonieră în București, cumpărate în 2000, și un autoturism Subaru. El mai are două conturi la BRD, cu 93.546,88 lei și, respectiv, 32.820 dolari. La capitolul venituri, Stanciu a trecut salariul de judecător la Tribunalul București - 93.260 de lei pe an, precum și veniturile din avocatură ale soției - 97.785 de lei.

Judecătoarea Elena Rovența a scris, în declarația de avere din iunie 2013, că deține un sfert dintr-un teren aflat în județul Buzău, moștenit în 2005, și peste jumătate dintr-un apartament. Rovența are și un credit de 32.000 de lei la BCR, luat în 2013 și scadent în 2018. Salariul său a fost de 95.036 lei pe an.

Ciprian Sorin Viziru nu deține terenuri și case, ci doar un autoturism Ford Focus din 2006, conform declarației completate tot în iunie 2013. El mai are un cont de 45.000 de lei la ING și un altul, de 5.000 de lei, la BRD. Ca judecător la Tribunalul București, Viziru a încasat un salariu anual de 73.203 lei, primind în plus și 6.700 de lei, ca indemnizație de membru al unui birou electoral.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, luni, că procurorii Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de patru judecători de la Tribunalul București - Secția VII civilă, având în vedere că "există date și aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, direct sau prin intermediari, aceștia ar fi pretins și primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/ a nu îndeplini sau a întârzia acte privitoare la îndatoririle de serviciu, respectiv atribuirea anumitor dosare de insolvență, numirea unor administratori judiciari în dosare de insolvență ori furnizarea de informații în legătură cu dosare de insolvență în favoarea unor lichidatori judiciari sau administratori judiciari care erau interesați în cauze aflate în soluționare la judecătorii vizați de cercetări".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News