Ministrul Transporturilor a declarat că Autostrada Unirii va fi introdusă ca obiectiv strategic de interes național la următoarea ședință a CSAT. Declarația a fost făcută la finalul unei întrevederi pe care reprezentanții asociațiilor ce militează pentru autostrada A 8 au avut-o, la Iași, cu Dăncilă și Cuc.
Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureș și Iași, va fi declarată obiectiv de importanță națională, a anunțat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Declarația a fost făcută la finalul unei întrevederi pe care reprezentanții asociațiilor ce militează pentru autostrada A 8 au avut-o, la Iași, cu premierul Viorica Dăncilă și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
"Vom introduce în următorul CSAT și Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanță națională, adică tronsoanele Târgu Mureș - Târgu Neamț, Târgu Neamț - Iași, Iași - Ungheni, inclusiv podul de peste Prut, și vom păstra legătura. O dată la două săptămâni ne vom întâlni și vom vedea pașii care s-au făcut pe acest obiectiv", a afirmat Răzvan Cuc.
Acesta susține că soluția declarării autostrăzii A 8 de importanță națională a fost adoptată pentru a putea beneficia de finanțare de la bugetul de stat, ca alternativă la varianta inițială de finanțare prin parteneriat public-privat.