Mai multe organizații, inclusiv autoritățile, au anunțat că s-au autosesizat în acest caz. Controversa a apărut după ce influencerița a spus că folosește pedepse fizice pentru a-și disciplina copiii, argumentând că la vârste mici aceștia „nu înțeleg decât prin durere”.
„Niciun copil nu trebuie să crească cu frică de propria casă”
„Niciun copil nu trebuie să crească cu frică de propria casă. Educația înseamnă iubire, limite sănătoase și răbdare, nu durere”, a transmis Viorica Țîmbalari, directoarea Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV). Un mesaj public a fost transmis și de Coaliția Națională „Viața fără Violență”.
Organizația a condamnat declarațiile influenceriței și a cerut autorităților să analizeze situația. Reprezentanții coaliției au subliniat că „copilul nu își va aminti doar dacă e bătut cu nuiaua sau palma. El își va aminti și cine îl abuzează” și au solicitat tuturor autorităților competente să intervinp, lucru care s-a și întâmplat. Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, Vasile Coroi, a anunțat că s-a autosesizat și că va monitoriza modul în care autoritățile gestionează situația. El a reamintit că violența împotriva copiilor este interzisă de legislația națională și internațională.
Cine este Marina Cârnaț
Marina Cârnaț este o influenceriță cunoscută în mediul online pentru postările despre alimentație, educație și viața de zi cu zi ca mamă a zece copii. În timp, ea a adunat o comunitate de peste 326 de mii de urmăritori pe rețelele sociale. Marina Cârnaț și soțul său, Teodor Cârnaț, au reacționat după ce poliția și reprezentanți ai instituțiilor pentru protecția drepturilor copilului au mers pe 13 martie la domiciliul familiei. Într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, influencerița a spus că vizita autorităților a avut loc după ce declarațiile sale dintr-un podcast au devenit virale pe internet și au fost, în opinia ei, interpretate greșit.
„Nu pentru că exista o plângere reală sau o situație de abuz, ci pentru că pe internet s-a viralizat o interpretare a unor cuvinte dintr-un podcast. (…) Problema este că anumite organizații și pagini nu au citat cuvintele mele exact, ci au sustras din context și au interpretat, făcând amplificare maximă în public”, a declarat Marina Cârnaț.
Cum au reacționat soții Cârnaț
Ea a spus că polițiștii și angajații instituțiilor pentru protecția copilului s-au comportat „corect” și „responsabil” în timpul vizitei, însă momentul a fost stresant pentru copii. La rândul său, Teodor Cârnaț a afirmat că apreciază reacția rapidă a autorităților, dar consideră că intervențiile ar trebui să vizeze în primul rând cazurile reale de abuz.
„Faptul că autoritățile au reacționat rapid, eu foarte, foarte mult mă bucur. Dar eu m-aș bucura dacă autoritățile ar reacționa la toate cazurile în care în realitate copiii sunt abuzați, dar nu la cele cazuri care sunt foarte virale în societate, mai ales când se spune „Marina Cârnaț”, a declarat acesta. Cei doi au mai spus că condamnă orice formă de violență, în special violența în familie.