România este în căutarea unui brand de țară, iar cel mai bun pe care îl putem avea este în această zonă, a produselor bio, care s-a dezvoltat din punct de vedere al calității și al marketingului, a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit Agerpres.
'România este în căutarea unui brand de țară, iar cel mai bun pe care îl putem avea este în această zonă, a produselor bio, care s-a dezvoltat din punct de vedere al calității dar și al marketingului, însă aici mai avem încă de lucrat. Sprijinul în acest sector a crescut din 2010 până în 2013, de la 3 milioane de euro la 7 milioane de euro, însă în 2014 acest sprijin din fonduri europene a scăzut la 4 milioane de euro. Am făcut un efort la insistențele sectorului și am reușit la rectificarea din septembrie să mai dăm încă 10,6 milioane de lei pentru ca agricultura ecologică să aibă același sprijin din 2013. Cred că fermierii care au reușit să facă această conversie la agricultura ecologică sunt mulțumiți că au un sprijin cât de cât important din partea statului', a spus Constantin.
Acesta a precizat că pentru perioada 2014-2020 sprijinul pentru agricultura ecologică a fost dublat la 200 de milioane de euro din cele 8 miliarde de euro care vin din fonduri europene pe PNDR.
'Sprijinul a mers pe de o parte pe zona de conversie, iar pe de altă parte pe zona certificată ca și producție bio. În prima fază, am alocat suma de 100 de milioane de euro pentru agricultura ecologică, dar după discuțiile productive de stimulare am dublat sumele la 200 de milioane de euro pentru perioada 2014-2020 atât pentru zona de conversie cât și pentru plata suprafețelor care sunt certificate. Dacă ne vom dezvolta în stilul în care dorește sectorul s-ar putea constata ca sumele sunt insuficiente. Tot pe zona de stimulare, domnul Cioceanu (n.r. președintele Asociației Bio-România) își dorește conversia pășunilor din România la agricultura ecologică. Este un deziderat pe care ni-l dorim cu toții, dar vreau să atragem și un semnal de alarmă: sumele sunt aceleași, dar vom avea 4,5 milioane de hectare în plus. Cred că trebuie să ne gândim pe termen lung', a adăugat șeful MADR.
România are un potențial imens în agricultura ecologică, cu o suprafață de 300.000 de hectare de teren arabil certificat ecologic pentru producție și alte 500.000 de pajiști și un număr de 15.500 de operatori înregistrați în sistem la finele anului 2013. Din păcate, România continuă să exporte 80% din producție, în special materie primă și foarte puține produse procesate.