Iarna continuă să le dea bătăi de cap șoferilor care tranzitează zilele acestea județul Maramureș. Mai exact, traficul rutier pe majoritatea tronsoanelor de drumuri europene, naționale, județene și comunale se desfășoară, și astăzi, condiții de iarnă, iar la munte vântul suflă cu intensitate.
"Pe toate drumurile din județ traficul rutier decurge în condiții de iarnă. Sectoarele de drumuri naționale au carosabilul curat și umed. S-a acționat pe sectoarele de drumuri naționale cu 5 utilaje și s-au împrăștiat 13 tone de material antiderapant. Sectoarele de drumuri județene au carosabilul curat și parțial uscat. Pe sectoarele de drumuri județene s-a intervenit cu 10 utilaje și s-au răspândit 44 tone de material antiderapant. Vizibilitatea în trafic este bună. (...) În zonele joase din județ se semnalează ceață. Vântul suflă slab, la moderat și cu unele intensificări în zonele de munte", a declarat purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș, Dan Bucă, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, stratul de zăpadă măsura până la 57 cm la Cavnic, 49 cm la Firiza, 46 cm în Pasul Gutâi, 40 cm la Băiuș, 28 cm în Baia Borșa, 20 cm în Poiana Borșa, 38 cm la stația meteo Iezer, 20 cm la Târgu Lăpuș și 5 cm la Ocna Șugatag.
La rândul lor, hidrologii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș au semnalat prezența gheții la malurile râurilor Tisa, Vișeu, Vaser, Ruscova, Iza și Cavnic și sloiuri de gheață care curg pe râurile Suciu și Lăpuș.