Coronavirus - România: 112781 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Arnica, o plantă minune pentru organism

Monday, 21 January 2019, 12:11 Sursă: REALITATEA.NET

Arnica, o floricică plăpândă, galbenă precum aurul, şi-a păstrat secretele secole de-a rândul. În fitoterapie se folosesc mai ales florile şi mai puţin frunzele sau rădăcinile. Pentru ca puterea  tămăduitoare a florii să  fie maximă, aceasta se culege îndeosebi când vremea este însorită, între orele 11 şi 13.  

Floarea este foarte valoroasă pentru că are în compoziţie mai bine de 50 % dintre substanţele active: helenina (cea mai importantă) alături de uleiuri volatile, acizii cafeic şi fumaric, inulină şi timol.   

Împreună, aceste substanţe au efecte terapeutice dovedite: antiinflamatoare, antiseptice, antidepresive, antibacteriene, sedative şi cicatrizante.

Ce spun fitoterapeuţii

Un studiu recent realizat de specialiştii în fitoterapie precizează că arnica, o plantă reprezentativă pentru flora ţării noastre, este un remediu ideal pentru migrene,  convalescenţe după şocuri fizice şi psihice şi pentru stimularea imunităţii.

Tratamentul cu tinctură

După orice fel de traumatism, când tonusul psihic este în scădere, iar capacitatea de apărare a organismului este diminuată, tratamentul cu tinctură de arnică face minuni. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, recomandă să se respecte cu stricteţe doza uzuală prescrisă de producător.

Combate guturaiul, gripa şi viroza pulmonară

În acest caz, se administrează câte 50 de picături de tinctură diluată într-o jumătate de pahar cu infuzie de mentă, de trei ori pe zi. 

Efecte benefice în nevroze, astenii sau şocuri psihice

Pentru efectul ei calmant, în tratatamentul nevrozelor, asteniilor, dar şi în crizele de isterie, se administrează tinctura de arnică: câte 30 de picături diluate în apă, de trei ori pe zi.       

Stimulează imunitatea

În curele de stimulare a imunităţii, în migrene şi în accidente vasculare , bolnavul trebuie să urmeze trei cure succesive cu tinctură de arnică pe an. O astfel de cură durează 20 de zile, urmată de o pauză de zece zile. Terapeuţii apreciază că, pentru creşterea imunităţii, arnica este chiar mai puternică decât echinacea.

Infuziile, eficiente în traumatisme craniene

În traumatisme craniene, urmate de dureri, infuziile din flori de arnică sunt foarte eficiente, iar oamenii de ştiinţă caută explicaţii în această privinţă.

Combate şi răguşeala

Infuzia de arnică este eficientă în cazul laringitelor şi traheitelor. În astfel de situaţii, de beneficiile infuziei pot profita  soliştii, deoarece licoarea protezează corzile vocale , muşchii laringelui şi combate răguşeala.

Tratează hipertensiunea şi insuficienţa coronariană

În astfel de afecţiuni, specialiştii recomandă tratamentul cu pulbere de arnică, care măreşte viteza de circulaţie a sângelui în vasele coronariene. Zilnic, se administrează 0, 5- 0,25 g de pulbere de trei ori pe zi.

Previne insomnia şi palpitaţiile 

În aceste probleme de sănătate, pulberea de arnică este un remediu dovedit. Se recomandă câte un vârf de pulbere seara, cu o  oră înainte de culcare, scrie click.ro


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL