Coronavirus - România: 475362 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Arhiepiscopul mitropolit romano-catolic Ioan Percă - mesaj pentru victimele tragediei de la Spitalul din Piatra Neamț

Monday, 16 November 2020, 12:23 Sursă: realitatea.net

Autor: Ioana Stanescu

 

„Cu durere şi compasiune deplângem tragedia din seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie, de la secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, accident care a provocat o suferinţă imensă României, într-o perioadă de încercare pentru întreaga omenire, când suntem cu toţii mobilizaţi împotriva răspândirii coronavirusului. Suntem profund îndureraţi de moartea celor zece pacienţi şi de soarta gravă a celor şapte persoane care au ajuns în stare critică în urma incendiului îngrozitor.

Transmit personal şi în numele credincioşilor din Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti condoleanţe familiilor îndoliate ş ne rugăm ca Dumnezeu să fie milostiv cu cei care au murit în această tragedie şi să le dăruiască odihna veşnică. De asemenea, pentru cei aflaţi în suferinţă de pe urma incendiului, cerem în rugăciunile noastre însănătoşire grabnică. Pe toţi îi asigurăm de sentimentele noastre de compasiune şi de apropierea noastră sufletească", se arată în mesajul mitropolitului, postat de Arhidiaceza Romano-Catolice de Bucureşti.

Arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti este alături de cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ şi vorbește despre gestul „eroic” al medicului Cătălin Denciu.

„Suntem alături şi de membrii personalului medical de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ afectaţi de acest accident şi îi susţinem cu rugăciunea, ca să depăşească acest moment greu de încercare şi să fie mai departe alături de semenii noştri aflaţi în suferinţă.

Faţă de medicul de gardă care şi-a pus viaţa în pericol pentru a-i salva pe pacienţi, exprim toată stima şi preţuirea pentru un gest eroic atât de mare, care ne aminteşte de cuvântul lui Cristos - 'nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi' (Ioan 15,13). Dumnezeu să-l ajute şi să-i dăruiască o vindecare grabnică!

Mă alătur Sfântului Părinte Papa Francisc, care în mesajul său de duminică, 15 noiembrie, şi-a exprimat apropierea sufletească faţă de victimele acestui accident şi reiau îndemnul său: 'Să ne rugăm pentru ele!'”, a mai transmis ", a mai transmis Arhiepiscopul mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Ioan Percă.

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL