Poliția turcă a arestat, duminică, 24 de persoane, inclusiv liderii suspectați de neglijență ai companiei miniere din Soma, în vestul Turciei, unde au murit 301 mineri, potrivit presei locale, relatează AFP.
Echipele de salvare și-au încheiat activitatea sâmbătă, după ce au descoperit cadavrele ultimelor victime ale catastrofei miniere din Soma, accidentul industrial cu cei mai mulți morți din istoria țării.
Zeci de procurori au fost desemnați vineri să ancheteze incendiul și explozia - care ar fi fost provocate de o defecțiune electrică - în mina privată din Soma.
Exploatantul Soma Kömür Isletmeleri, acuzat că a privilegiat rentabilitatea în detrimentul securității salariaților săi, neagă cu vehemență orice neglijență. Directorul general al companiei, Akin Celik, face parte dintre cei cinci suspecți pe care procurorii i-au trimis în fața tribunalului, cerând arestarea lor, a anunțat postul privat de televiziune NTV.
"Am lucrat cu toții din greu. Nu am văzut un astfel de incident în 20 de ani", a declarat Celik. Un raport de expertiză preliminară a accidentului, obținut de cotidianul Milliyet, evidențiază mai multe deficiențe grave privind securitatea, între care lipsa unui detector de monoxid de carbon.
Catastrofa a generat un val de furie în Turcia, nu numai împotriva companiei Soma Kömür Isletmeleri, ci și a regimului islamo-conservator al lui Erdogan. Duminică, accesul la mina din Soma era interzis, fiind instalate baraje pe drumurile principale care duc în oraș, unde toate manifestațiile au fost interzise, potrivit corespondentului AFP la fața locului.
Doar anchetatorii și forțele de securitate aveau acces în zonă după plecarea echipelor de salvare.
În plus, studenții au vegheat toată noapte de sâmbătă spre duminică în Facultatea de Mine a Universității tehnice din Istanbul, ocupată ca reacție la această catastrofă minieră.
În timpul unui simplu protest față de legăturile prestigioasei Universități tehnice (UIT) din Istanbul cu compania care exploatează mina din Soma, acțiunea s-a transformat vineri în ocupație a instituției, după ce elevii ingineri s-au legat cu lanțuri de ușile facultății. Acțiunea și-a demonstrat rezultatele. Universitatea a anunțat că a întrerupt legăturile cu proprietarii Soma Komur, membri în consiliul de administrație al facultății.