Actual· 2 min citire

Aplicația TikTok, interzisă în India pe motiv că ar fi comunicat date ale utilizatorilor indieni guvernului chinez. Dezmințiri

Aplicația TikTok, interzisă în India pe motiv că ar fi comunicat date ale utilizatorilor indieni guvernului chinez.

Aplicația TikTok, interzisă în India pe motiv că ar fi comunicat date ale utilizatorilor indieni guvernului chinez.

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 iun. 2020, 11:59

Platforma TikTok, care figurează printre cele 59 de aplicații chineze interzise luni de către New Delhi în numele securității naționale indiene, a negat, astăzi, la doar o zi de la acuzațiile lansate la adresa sa, că ar fi comunicat date ale utilizatorilor indieni guvernului chinez, relatează Agerpres.

"TikTok continuă să respecte securitatea și caracterul privat al datelor în conformitate cu legislația indiană și nu a împărtășit nicio informație despre utilizatorii noștri din India unor guverne străine, inclusiv guvernului chinez", a declarat filiala indiană a societății, proprietate a grupului chinez ByteDance, într-un comunicat de presă.

Acest blocaj reprezintă un regres major pentru aplicația extrem de populară în rândurile tinerilor indieni, care alcătuiesc o mare parte dintre utilizatorii TikTok din întreaga lume. Aplicația permite publicarea de videoclipuri de câteva zeci de secunde în care utilizatorii se filmează realizând scenete, făcând playback sau dansând pe un fundal muzical.

India a anunțat luni seara interzicerea a aproximativ 60 de aplicații chineze pentru "asigurarea securității și suveranității spațiului cibernetic indian". Această decizie survine la două săptămâni după o confruntare soldată cu 20 de morți  între armata indiană și cea chineză din cauza unei dispute frontaliere în Himalaya.

Cei 20 de morți i-au apaținut armatei indiene, armata chineză înregistrând și ea pierderi, însă nici până în prezent nu au fost raportate cifre oficiale. Moartea soldaților indieni a suscitat un val de indignare în India, declanșând apeluri la boicotarea companiilor chineze.

"TikTok a democratizat internetul fiind accesibil în 14 dialecte din India, cu sute de milioane de utilizatori, artiști, interpreți de scenete, educatori și cântăreți, care depind de platformă pentru a-și câștiga o pâine, mulți dintre ei având acces la internet pentru prima oară", se mai arată în comunicatul citat.

Printre aplicațiile interzise de New Delhi figurează WeChat, Weibo și jocul Clash of Kings.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News