Un aisberg imens, cu o suprafață de 15 ori mai mare ca cea a Parisului, s-a desprins, duminică, în Antarctica. Fenomenul nu are drept cauză schimbările climatice, chiar dacă regiunea este amenințată de creșterea temperaturilor, susțin specialiștii de la British Antarctic Survey (BAS).
Blocul de gheață, cu o suprafață de 1.550 de kilometri pătrați, s-a detașat de banchiză duminică, în intervalul 19:00-20:00 GMT, în urma unei maree de amplitudine care a provocat extinderea unei fisuri existente în gheață, a precizat, într-un comunicat, organizația din domeniul cercetării zonelor polare, potrivit AFP citat de Agerpres.
În urmă cu doi ani, un aisberg de dimensiuni similare s-a format în aceeași zonă, cunoscută sub denumirea de Bariera Brunt, și unde este localizată stațiunea de cercetare britanică Halley VI.
Glaciologii, care sunt prezenți în această regiune din noiembrie și până în martie, au observat în ultimii zece ani evoluția unor fisuri de mari dimensiuni în gheață.
În 2016, BAS a decis să deplaseze stațiunea de cercetare cu circa 20 de kilometri de teamă să nu se afle pe un aisberg în derivă în urma topirii ghețurilor.
"Această desprindere era așteptată și constituie un comportament natural în Bariera Brunt. Nu are legătură cu schimbările climatice", a explicat glaciologul Dominic Hodgson, citat în comunicat.
Efectele încălzirii climei se fac, totuși, resimțite pe continentul antarctic, acolo unde, anul trecut, asemenea altor locuri de pe glob, s-au înregistrat temperaturi record.
Suprafața banchizei a atins în februarie 2022 cele mai mici dimensiuni din ultimii 44 de ani de observații satelitare, a precizat recent raportul anual al programului european referitor la schimbările climatice Copernicus.
În 2021, topirea completă a unui aisberg la o distanță de 4.000 de kilometri nord de locul unde s-a desprins de banchiză în 2017, a eliberat peste 150 de miliarde de tone de apă dulce amestecată cu nutrienți, dând naștere unor temeri în rândul oamenilor de știință cu privire la impactul acestui fenomen asupra unui ecosistem fragil.