Turcia discută cu Organizația Națiunilor Unite pentru o posibilă anchetă internațională privind asasinarea la Istanbul a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a declarat marți ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu, relatează AFP.
''În acest sens, am discutat cu secretarul general al ONU și cu omologii noștri și vom continua discuțiile'', a afirmat șeful diplomației turce. ''În marja G20 (la începutul lunii decembrie), cu numeroși omologi, inclusiv canadian, ne-am exprimat dorința de a face o solicitare comună'', a adăugat el în cadrul unei conferințe de presă la Ankara.
Jamal Khashoggi, un colaborator al puterii de la Riad, a fost ucis pe 2 octombrie de către agenți saudiți în consulatul țării sale din Istanbul. Turcia a declarat inițial că nu dorește o anchetă internațională, preferând cooperarea directă cu autoritățile saudite. Ankara a criticat însă în mod repetat lipsa de cooperare a Riadului, care susține că uciderea a fost comisă fără acordul său.
Autoritățile saudite au respins o cerere de extrădare în Turcia a unor suspecți, între care doi apropiați ai prințului moștenitor Mohammed bin Salman, acuzați de Ankara că se numără printre cei care au planificat crima. Cei doi suspecți, Ahmed al-Assiri și Saud al-Qahtani, au fost demiși din funcție pe 20 octombrie după asasinarea colaboratorului Washington Post.
''Acești oficiali trebuie judecați conform legii turcești'', a insistat marți Cavusoglu. ''De ce nu vreți ca aceste persoane să fie judecate în Turcia? Vă e teamă că va fi dezvăluită identitatea celor care au dat ordinul pentru această crimă?'', a întrebat șeful diplomației turce.
Sursa