TikTok: „Situație dinamică, fără dovezi de coordonare”
Într-o scrisoare confidențială trimisă Comisiei Europene și autorităților române pe 29 noiembrie 2024, TikTok precizează că a răspuns în „termen limitat” unei liste de întrebări formulate în urma unei întâlniri oficiale din 27 noiembrie. Compania subliniază că „situația este extrem de dinamică” și că răspunsurile oferite „constituie un efort de bună credință” în contextul unei solicitări formale de informații în baza Articolului 67 din DSA.

TikTok propune continuarea dialogului cu autoritățile europene și române, menționând că „orice puncte suplimentare pot fi discutate în paralel cu răspunsul oficial la RFI”. Compania indică și canalele de contact dedicate pentru probleme urgente, inclusiv cele legate de integritatea electorală.

Proceduri de alertă și filtrare: doar conținut în română și engleză, fără promisiuni de moderare
Un alt document confidențial detaliază procedurile operaționale privind semnalarea conținutului electoral. TikTok precizează că „nu se angajează la un rezultat specific de moderare” și că toate sesizările vor fi analizate „independent”. Mai mult, compania solicită ca apelurile să fie organizate „doar la nevoie, nu mai des de o dată pe săptămână”.
Pentru weekendul alegerilor parlamentare, TikTok a cerut ca sesizările să fie centralizate printr-o singură organizație, indicând modelul folosit anterior în Moldova: „EDMO Hub/Funky Citizens”. În plus, compania solicită ca toate sesizările să includă detalii clare: ora notificării, platforma vizată, URL-ul conținutului, limba și motivul semnalării.
Comisia Europeană a cerut clarificări detaliate despre riscurile electorale, publicitatea politică și incidentele critice din România
Documentul prezentat de Anca Alexandrescu include o listă de întrebări oficiale adresate platformelor digitale, în cadrul unei mese rotunde organizate de Comisia Europeană pe 29 noiembrie 2024. Întrebările vizează riscurile specifice alegerilor din România, capacitatea de moderare, respectarea legislației naționale și gestionarea incidentelor critice.
Printre punctele cheie se numără: „Ce riscuri specifice au fost identificate pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din România?” „Ce autorități române au fost integrate în canalele dumneavoastră de escaladare?”
Comisia întreabă explicit dacă platformele au colaborat cu cercetători, ONG-uri sau fact-checkeri pentru a adapta măsurile de protecție la contextul lingvistic și electoral românesc. De asemenea, se solicită detalii despre: • resursele dedicate României (echipe cu expertiză locală); • măsuri pentru identificarea reclamelor false despre candidați sau partide; • transparența accesului la date pentru cercetători; • inițiativele de educație media pentru publicul român.
Aceste întrebări se leagă direct de documentele anterioare prezentate, în care TikTok preciza că nu poate confirma existența unei campanii coordonate pro-Călin Georgescu și că nu se angajează la un rezultat specific de moderare, ci doar la analiză independentă.
Nota 4 TikTok: 98% dintre reclamele politice au fost respinse înainte de publicare. Rețea pro-Georgescu eliminată pentru influență mascată
Potrivit unui răspuns oficial, TikTok a respins în trimestrul al doilea din 2024 peste 98% dintre reclamele politice destinate pieței UE, înainte ca acestea să fie vizualizate. Compania precizează că „TikTok nu permite promovarea politică plătită, nici în formă tradițională, nici prin influenceri”.
În cazul candidatului Călin Georgescu, TikTok a identificat și eliminat o rețea de 78 de conturi care promovau conținut politic în mod mascat: „Această rețea opera din România și viza publicul român. Conturile erau inautentice și promovau candidatul Călin Georgescu.”
TikTok subliniază că nu a identificat dovezi că acești utilizatori ar fi fost influenceri plătiți și că detaliile vor fi incluse în raportul de transparență privind operațiunile de influență mascată.

Decizia 175D: TikTok a blocat 14 videoclipuri, dar respinge obligația de monitorizare generală
În urma unei plângeri trimise pe 21 noiembrie 2024 de Autoritatea Electorală Permanentă, TikTok a analizat 14 videoclipuri care îl prezentau pe Călin Georgescu și a decis să le blocheze în România, considerând că „erau probabil în contradicție cu Decizia 175D și, deci, ilegale conform legislației române”.
În schimb, alte 6 videoclipuri provenite de la conturi de susținători nu au fost eliminate, fiind considerate „în afara domeniului de aplicare al deciziei”.
TikTok precizează că: „Decizia 175D nu este adresată TikTok și nu identifică conținut specific de eliminat.”
Mai mult, compania invocă o reglementare care interzice impunerea unei obligații generale de monitorizare, subliniind că autoritățile trebuie să indice conținutul concret ce trebuie evaluat: „Articolul 8 din DSA interzice oricărei autorități naționale să impună o obligație generală de monitorizare sau de a căuta în mod activ cazuri de conținut care indică activități ilegale. Prin urmare, nici Biroul Electoral Central, nici Autoritatea Electorală Permanentă nu pot impune o astfel de obligație TikTok.”

Dialog tensionat: TikTok cere clarificări, autoritățile române acuză răspunsuri ineficiente
În corespondența ulterioară, TikTok cere ca autoritățile române să folosească canalul oficial de contact DSA și se oferă să integreze Autoritatea Electorală în platforma internă de semnalare TSET. În același timp, solicită clarificări privind o scrisoare trimisă de CNA, despre care reprezentanții TikTok spun că nu au cunoștință.

Ce a subliniat TikTok în mai multe documente: nu a primit toate documentele oficiale; • nu a primit URL-urile necesare; • nu poate procesa cereri incomplete; • iar comunicarea trebuie făcută exclusiv prin canalul DSA, conform legislației europene.