O ceașcă de ananas proaspăt conține 70 de miligrame de vitamina C și 95 de miligrame de vitamina A - furnizând doza zilnică de vitamina C și aproximativ 1/5 din doza zilnică de vitamina A. Aceste vitamine protejează celulele sănătoase de amenințarea radicalilor liberi, ce favorizează apariția cancerului, și vindecă celulele deteriorate.
O ceașcă de ananas proaspăt conține 1,55 miligrame de mangan, care întărește oasele și țesuturile conjunctive. Medicii recomandă bărbaților o doză de 2,2 miligrame pe zi și femeilor - o doză de 1,9 miligrame. Adulții mai în vârstă, care prezintă un risc mai mare de oase fragile, ar trebui să includă ananasul în alimentație, pentru a spori rezervele de mangan din organism.
Acest fruct tropical, bogat în cupru, previne formarea cheagurilor de sânge și bolile osoase. Cuprul stimulează producția de hemoglobină din organism și accelerează cicatrizarea rănilor. Carența de cupru cauzează osteoporoză, anemie, probleme cu glanda tiroidă și scăderea numărului de limfocite. Medicii recomandă adulților să consume 699 miligrame de cupru pe zi. Dintre alimentele bogate în cupru fac parte crustaceele și moluștele, carnea de vită și ciupercile. O ceașcă de ananas tăiat cubulețe asigură aproximativ 151 miligrame de cupru, peste 1/5 din doza zilnică.