ANAF a pus ochii pe câștigurile românilor din tranzacțiile cu monede virtuale. Problema este că tranzacționarea criptomonedelor e un domeniu nou, incert și lipsit de reglementări, chiar și în alte state, iar identificarea veniturilor ce ar urma să fie impozitate este extrem de anevoiasă. Neoficial, sunt circa o sută de mii de de români care au investit în monede virtuale, potrivit Realitatea TV.
Chiar dacă tranzacțiile cu bitcoin sau alte monede virtuale sunt, teorectic, anonime, o urmă a banilor există. Fie pentru că achizițiile se fac prin conturi bancare, fie că beneficiarii fac apoi cumpărături în criptomondeă, fie pentru că datele le sunt reținute de firmele specializate în astfel de tranzacții, atunci când li se deschid conturi sau portofele electronice. pentru criptomonede. Problema ar fi că aceste firme nu trebuie să ofere informații despre clienții către ASF, BNR sau ANAF.
Statul poate încasa potrivit legii, zece la sută din profit, dar până acum Fiscul nu a descoperit nicio persoană cu venituri obținute din criptomonede.
,,Nu există cazuri în care organele de inspecție fiscală au identificat, în cadrul verificărilor efectuate, venituri obținute ca urmare a tranzacționării criptomonedelor."
În mod normal, fiecare persoană cu astfel de investiții, asimilate celor de pe piața bursieră, trebuie să își declare câștigurile prin formularul 200.
Modelul este importat din alte state care tratează criptomonedele drept stocuri sau proprietăți. O excepție notabilă este Germania, unde Ministerul Finanțelor a anunțat că nu va impozita criptomonedele, pentru că le tratează ca pe bani privați și ca mijloc de plată.