Nou scandal la o companie de zbor americană. O familie cu doi copii a fost dată afară de la bordul unu zbor după mai multe neînțelegeri privind un pachet ce conținea un tort aniversar.
O vacanță la Las Vegas de ziua de naștere a mamei s-a sfârșit cu o călătorie de coșmar pentru cei patru membri ai familiei. Minta și Cameron Burke s-au urcat la bordul zborului JetBlue către New Jersey cu un pachet ce conținea tortul pentru aniversarea de 40 de ani ai soției, scrie b1.ro.
Inițial aceștia au pus tortul în compartimentul de deasupra scaunelor, iar apoi s-au conformat și l-au dat jos. Cu toate acestea, deși au făcut ce le-au spus ofițerii de zbor, cei patru tot au fost dați afară.
Reprezentanții companiei au explicat că în reclamația împotriva acestora se spunea că ei au folosit cuvinte ofensatoare la adresa însoțitorilor de zbor și au creat disconfort pentru restul pasagerilor. De asemenea, compania susține că tortul a fost pus într-un compartiment destinat depozitării echipamentului de siguranță pentru urgențe.
Familia s-a întors cu un zbor al unei alte companii a doua zi, iar Cameron Burke a subliniat că va da în judecată JetBlue pentru modul în care au fost tratați.
Acest nou incident vine într-o perioadă în care scandalurile sunt în toi la companiile aeriene americane. Acestea au culminat cu lovirea și scoaterea cu forța a unui pasager al United Airlines din avion după ce acesta a refuzat să cedeze locul său unui angajat al companiei.