Alertă în Vâlcea, privind prezența unui urs în comuna Titești. O femeie din localitate a sesizat prin 112 faptul că un animal sălbatic i-a ucis un taur aflat pe izlazul din apropierea gospodăriei, relatează realitateadevalcea.net.
Primarul localității, Cătălin Daneș, a declarat că atacul s-a produs dimineața, bovina fiind lăsată nesupravegheată pe timpul nopții într-o zonă foarte aproape de pădure.
Ursul nu a atacat în gospodărie, ci pe izlaz, la un kilometru distanță de ultimele case, unde vitele au fost lăsate la păscut libere pe timpul nopții.
„Am anunțat autoritățile și vom vedea mâine ce putem face pentru a îndepărta animalul sălbatic din acea zonă. I-am adus totodată la cunoștință proprietarei taurului ucis să nu mai lase vitele libere pe timpul nopții, mai ales că și în 2019 a mai avut animale ucise de urs. Nu au fost însă până acum atacuri în gospodării”, a declarat primarul localității.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea au fost anunțați de proprietara taurului ucis la câteva ore după producerea atacului, astfel că atunci când echipajele au ajuns în zonă nu au mai găsit ursul.
Atacurile urșilor în zona montană a județului Vâlcea s-au înmulțit în ultima perioadă.
Luna trecută a fost sesizată de mai multe ori prezența animalelor sălbatice în comuna Sălătrucel.