Hidrologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din 14 județe valabilă până la miezul nopții.
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Arieș (județele: Alba și Cluj), Mureș (județele: Alba și Cluj), Mureș (județele: Alba, Sibiu și Hunedoara), Olt (județele: Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea și Argeș), Argeș, Dâmbovița (județele: Argeș și Dâmbovița), Suceava (județul Suceava), Moldova (județele: Suceava și Neamț), Bistrița (județele: Suceava, Harghita, Neamț și Bacău), Trotuș (județele: Harghita, Bacău, Neamț, Covasna și Vrancea), Putna (județul Vrancea).
Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție. Avertizarea este în vigoare sâmbătă între orele 12.00 și 24.00.