Actual· 1 min citire

Alegeri prezidențiale 2024. Nicolae Ciucă: „Perspectiva PNL e de a avea candidat propriu”

Alegeri prezidențiale 2024. Nicolae Ciucă: „Perspectiva PNL e de a avea candidat propriu”

Alegeri prezidențiale 2024. Nicolae Ciucă: „Perspectiva PNL e de a avea candidat propriu”

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 mai 2024, 16:12

Președintele PNL - Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că partidul susține menținerea datelor pentru alegerile prezidențiale decise în coaliție, respectiv 15 septembrie primul tur și 29 septembrie cel de al doilea, menționând că, din punctul de vedere al liberalilor, perspectiva este să aibă propriul candidat la aceste alegeri.

„În acest moment abordarea este una care va avea la bază alegerile din 9 iunie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, este aceea de a avea fiecare partid propriul candidat. Se lucrează la profilul liderului Partidului Național Liberal, toate acele panouri au fost concepute pentru a susține candidații noștri la alegerile europarlamentare și venim cu argumentele pe care noi le-am folosit de fiecare dată în sensul realizărilor pe care Partidul Național Liberal le-a reușit din momentul în care am preluat guvernarea", a afirmat Nicolae Ciucă, înainte de a participa la conferința 'Europa în fiecare localitate'.

„Discuția în coaliție și decizia a fost ca alegerile prezidențiale să fie pe 15 septembrie primul tur, 29 septembrie cel de al doilea. Nu am avut niciun fel de analize sau dezbatere în acest sens, motiv pentru care Partidul Național Liberal susține menținerea acestei date pentru alegerile prezidențiale", a precizat Nicolae Ciucă.

Liderii PNL îi îmbărbătează pe tinerii liberali. Lucian Bode: E posibil ca PNL, în 9 iunie, să câștige alegerile locale

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News