Alegerile prezidențiale 2014 sunt primele alegeri în care românii au parte de un Registru Electoral cu ajutorul căruia pot afla care este secția lor de votare.
Alegeri prezidențiale 2014. Cum folosim Registrul Electoral
După accesarea siteului registrulelectoral.ro, utilizatorul care dorește să afle secția la care este așteptat să voteze la alegeri prezidențiale 2014 3ste invitat să introducă CNP-ul și numele de familie.
Apoi, în căsuța de pe al doilea rând, se introduce codul numeric (sunt două coduri de câte patru caractere fiecare, separate prin spațiu). Apoi se apasă butonul caută, iar softul te va duce într-o nouă pagină, în care afli numărul și adresa secției tale de votare.
Alegeri prezidențiale 2014. Cum s-a votat la secția ta
Interesant este că, la alegeri prezidențiale 2014, poți vedea cum s-a votat în toate secțiile de votare din România. De exemplu, dacă vrei să afli cine a câștigat în secția ta de votare, trebuie să accesezi siteul BEC și să alegi județul și secția ta de votare.
Specialiștii IT au sincronizat aceste baze de date. Astfel, dacă ai căutat în Registrul Electoral secția ta de votare, atunci când vei accesa siteul BEC pentru a verifica rezultatele din primul tur din secția ta, pagina se va deschide direct în dreptul județului tău. De aici, poți descărca procesul verbal întocmit de președinții de secții de votare în urma primului tur al alegerilor prezidențiale.